- Social - nr. 37 / 22 Februarie, 2013 La 1 martie se implinesc 106 ani de cand prin Inaltul Ordin al regelui Carol I a fost infiintata prima subunitate de transport motomecanizat al Armatei Romaniei. Nu pot sa stiu daca a fost un "martisor gentil” oferit ilustrei sale sotii Carmen Sylva (regina Elisabeta). In schimb, pentru cealalta dragoste a regelui, Armata Romana, a fost un cadou, care de-a lungul istoriei militare (si nu numai) a Romaniei si-a confirmat indubitabil eficienta si a devenit prietenul nelipsit al tuturor specialitatilor militare, de la aviatie pana la trupele pedestre. Nu doresc sa fiu plictisitor cu date istorice, cu date statistice si nici cu acte de eroism, care fac neuitate eforturile, sacrificiile sau moartea "vazuta cu ochii” ori suferita de catre soferii militari si mecanicii conductori de blindate. Sunt sigur ca acestea nu vor fi uitate, raman in memoria familiilor, camarazilor si a populatiei, care a fost acolo, a vazut si a simtit ce inseamna profesionismul, dibacia si tenacitatea celor care se angajasera in diferite misiuni ca stapani pe volan. Specialitatea de tehnica auto a evoluat laolalta cu stiinta militara, cu strategiile adoptate de catre cei care au conceput formele de lupta si cu cerinta ca cele necesare actiunilor sa fie asigurate din miscare. Razboiul fulger, care urma sa schime soarta lumii, se baza pe aceasta mobilitate, care nu s-ar fi putut concepe fara transporturi oportune si sigure, fara manevre de carburanti, munitii si materiale necesare masinii de razboi si fara asigurarea salvarii de forta vie si de tehnica afectata in timpul actiunilor de lupta. Armata trebuia "pusa pe roti” in totalitatea sa, si aceasta conditie a impus un efort intelectual, tehnic, logistic si uman deosebit. Automobilele, care pana nu demult erau doar curiozitati, obiecte de fala sau de hobby, trebuiau transformate in mijloace mobile de transport