Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicamentul pe care l-a studiat 10 ani a ajutat-o să scape de cancer

Publicat in Adevarul, vineri 22 februarie 2013 ·

Românca Alexandra Carides, o cercetătoare stabilită în SUA, a beneficiat cu succes de tratamentul pe care l-a testat, în calitate de coordonator al studiilor clinice, timp de peste 10 ani. Astăzi, ea se poate considera un om sănătos.

Neîncrederea românilor în studiile clinice este nejustificată, susţine Alexandra Carides (50 de ani), doctor în biostatistică în cadrul Universităţii Temple, din Philadelphia, SUA, şi cercetător al companiei Merck. O spune însă nu doar din punctul de vedere al cercetătorului şi al reprezentantului medical, ci şi din perspectiva bolnavului, a pacientului cu cancer.

Tratamentul pe care ea însăşi l-a monitorizat pe parcursul ultimelor faze de testare, Emend a participat semnificativ la faptul că astăzi este un om sănătos, a povestit, săptămâna trecută, specialista, aflată la Bucharest Forum Healthcare, o dezbatere despre problemele din sistemul sanitar românesc, organizată de Institutul Aspen, Adevărul Group şi de compania de consultanţă Link Resource.

Un diagnostic deloc surprinzător

În 2008, Alexandra Carides a fost diagnosticată cu cancer de endometru. Un diagnostic neaşteptat, atât pentru că ea se simţea perfect sănătoasă, nu avea nicio neplăcere, nicio manifestare neobişnuită, cât şi pentru că soţul ei fusese, nu cu mult timp în urmă, depistat şi el cu o formă de cancer. Şi care este

probabilitatea ca, într-un cuplu, ambii parteneri să fie victime ale cancerului la o vârstă relativ tânără? Destul de mare, ar spune Alexandra Carides, din moment ce statisticile, specialitatea ei, arată că riscul de a dezvolta o formă de cancer este de 1 la 4 la femei şi de 1 la 3, în cazul bărbaţilor.

Nici forma de cancer cu care ea a fost diagnosticată nu ar trebui să fie deloc surprinzătoare, cancerul de endometru fiind a patra formă de cancer pe parcursul vieţii, ca frecvenţă, în România, ţara ei de origine, şi prim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 4 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ministrul Daniel David vrea reducerea a 900 de posturi de directori de școli și clase cu mai mulți elevi: „Ei nu rămân pe drumuri”

Adevarul acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat o serie de măsuri ce vizează restructurarea școlilor din România, cu scopul de a reduce fragmentarea sistemului educațional și de a eficientiza cheltuielile.

Alba: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

News.ro acum 26 minute
Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi prezentaţi procurorilor, care urmează să decidă dac

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum o ora
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum 23 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Daniel David: Încercăm să creştem numărul de copii, pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică, de la 300 la 500 / Dacă facem asta, eliberăm în jur de 900 de poziţii de director

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că una dintre măsurile pe care le susţine şi care va duce la reduceri de cheltuieli este reducerea numărului de unităţi de învăţământ cu personalitate juridi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°