Cel mai în vârstă maratonist din lume, un britanic de origine indiană în vârstă de 101 ani, va participa, duminică, la Hong Kong, la ultimul său concurs.
Fauja Singh este supranumit "tornada cu turban" şi a început să alerge la vârsta de 89 de ani. Până acum, el a terminat nouă maratoane, printre care cele de la Londra şi New York. Singh a reuşit cel mai bun timp al său la Toronto, 5 ore, 40 de minute şi 4 secunde.
Singh, care va împlini 102 ani la 1 aprilie, a declarat că nu este bolnav, dar concursurile au devenit dificile la vârsta sa. "Cred că trebuie să mă retrag când sunt încă în formă", a afirmat de curând sportivul, care va alerga pe distanţa de 10 kilometri, în paralel cu maratonul de la Hong Kong.
Atletul cântăreşte 52 de kilograme, poartă un turban portocaliu impunător şi iubeşte celebritatea. "Îmi pare rău de faptul că nimeni nu mă va mai iubi după ce nu voi mai alerga. În acest moment, toată lumea mă iubeşte. Sper că nu mă vor uita”, a precizat Singh, fost agricultor în Pendjab (nordul Indiei), care s-a stabilit în Marea Britanie, la Ilford. El s-a decis să concureze la maraton după ce a urmărit o emisiune televizată, la puţin timp după ce soţia sa şi un fiu au decedat.
Singh este considerat cel mai în vârstă maratonist din lume, dar recorul său nu poate fi omologat pentru că nu deţine un certificat de naştere. El s-a numărat printre purtătorii flăcării olimpice la Atena şi la Londra, fiind totodată protagonistul unor spoturi publicitare. Antrenorul lui Singh s-a declarat intrigat şi impresionat de elevul său, în cei aproape 13 ani de colaborare: "Are mereu o atitudine pozitivă. Dacă îi spun «astăzi facem 10 kilometri», el răspunde «de ce nu 20 de kilometri?»" Fauja Singh nu va mai participa la competiţii, dar va continua să alerge pentru a avea grijă de sănătatea lui.