Mihail Eminescu, "Poesii", ediţie critică, stu­diu intro­duc­tiv, comen­tarii filologice şi scenariul probabil al ediţiei princeps de N. Georgescu, editura Academiei Române (tel. 021/318.81.46), 800 pag.

La 15 ianuarie, printre ma­ni­festările festiviste dedicate lui Emi­nescu, a avut loc şi un ve­ritabil eveniment editorial, din pă­cate nemediatizat: lan­sa­rea acestei excepţionale ediţii critice, da­torate celui mai avi­zat eminescolog de azi. De vreo patru decenii, N. Geor­ges­cu s-a dedicat cercetării a tot ce s-a păstrat de la şi despre Eminescu şi epoca lui. Demersul lui, bazat pe o minuţie a studiului filologic şi o cunoaştere aprofun­dată a întregii biblio­grafii a dus, între altele, la atri­bui­rea paternităţii emi­nes­ciene unor articole nesemnate din presa vremii, pre­cum şi la restabilirea formelor şi punctuaţiei ori­ginare ale operei poetice. În această privinţă, foarte apre­ciate de cunoscători au fost cele două volume cu titlul "Eminescu şi editorii săi" din 2000. Ceea ce nu se întâm­plase în cazul contribuţiilor sale la biografia po­e­tului naţional, fiindcă "sursele" su­biectiv-con­tradictorii sau lacu­na­re îi lăsau loc pentru deducţii şi ipo­teze insu­fi­cient probate, pentru sce­narii sen­za­ţionaliste despre boala şi moartea geniului nostru, care ar fi fost de­clarat nebun şi asasinat din motive politice (volumul "A do­ua viaţă a lui Eminescu" din 1994). Teoria com­plotului era atât de necre­di­tabilă, încât 18 ani mai târ­ziu chiar N. Grigorescu sim­te ne­voia să pună bemoluri mai prudente scenariului său în volu­mul "Boala şi moartea lui Eminescu" (Editura Babel, 2012). Lăsând la o parte aceste interpretări dis­cu­tabile, cercetarea îndelungată a manuscriselor emi­nesciene şi confruntarea ediţiilor succesive cu erudiţie filologică şi un instrumentar hermeneutic de fineţe l-au dus la descoperirea mai multor erori de lecţiune, de punc