Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frizerul care tunde legat la ochi (Video)

Publicat in Ora de Timis, vineri 22 februarie 2013 ·

Te-ai lăsa pe mâna lui? Ai avea încredere într-un tip legat la ochi să te tundă aşa cum îi ceri?

Oleg Maksakov este un frizer din Sevastopol, Ucraina, ce are un mod unic de a-şi tunde clienţii: o face legat la ochi, ba chiar poate folosi două foarfece în acelaşi timp, scrie apropo.ro.

Majoritatea clienţilor săi sunt îngrijoraţi când ajung pe scaunul său ştiind cum anume lucrează. Majoritatea dintre ei recunosc teama pe care o au faţă de posibilitatea de a li se ciunti urechile sau altceva, într-un moment de neatenţie, mai ales că Oleg nu vede cu ochiul liber.

Practică această meserie de peste 10 ani, aşa că mâna îi este formată şi tocmai aşa se explică acoperirea ochilor în timpul procesului.

“M-am legat la ochi pentru că am vrut să-mi testez calităţile. Este ca un fel de meditaţie. Fiecare tunsoare este pentru mine extremă. Am de-a face cu diferite texturi de păr, oameni diverşi, totul este altfel de fiecare dată”, spune Oleg.

Vestea despre modul în care tunde s-a răspândit rapid în Sevastopol, însă prima persoană care a avut încredere să se lase pe mâinile sale, atunci când era legat la ochi, a fost mama sa.

Oleg Maksakov şi-a descoperit talentul pe când avea 10 ani. A început cu păpuşile din casă. A început să imite frezuri ale vedetelor de la televizor. Una dintre celebrităţile pe care le-a copiat a fost Arnold Schwarzenegger în “The Terminator”.

Şi-a perfecţionat abilităţile pe parcursul şcolii militare, în Saint Petersburg, unde a realizat că asta îi va fi meseria.

Tehnica tunsului legat la ochi a învăţat-o studiindu-l pe Leonardo Da Vinci. Când îşi tundea mama, Oleg obişnuia să se mai uite la televizor. Ulterior a încercat să ţină ochii închişi, lăsând atenţia pe seama urechilor.

La salonul la care lucrează tunde normal, dar mai există şi clienţi care vor să trăiască momente de suspans.

Te-ai lăsa pe mâna

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 56 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 3 ore
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°