Pe vremea guvernării comuniste din Republica Moldova frica de interceptarea convorbirilor telefonice era de înţeles.
De când toate sistemele telefonice au devenit digitale, a apărut si acest mare neajuns: interceptarile sînt acum tot mai ușor de practicat.
Inainte, era nevoie de un tehnician care sa se strecoare de-a lungul firelor, sau sa urce pe stâlpi, ori pe fațadă, ca sa plaseze o cutiuță. Acum, câteva clickuri intr-un computer sint suficiente pentru a asculta conversatiile oricui.
Desigur, in mai toate țările e nevoie de un ordin judecătoresc pentru a purcede la interceptarea telefonului cuiva, sau a emailurilor. In schimb, nu in toate țările inregistrarile interceptărilor pot fi folosite ca probe intr-un proces. In Germania, de pilda, justiția le acceptă, dar in majoritatea țărilor ele nu servesc la altceva decât la a face sa progreseze ancheta.
Intr-un sistem prezidential de tradiție imperială cum e cel al Franței, Mitterrand însuși a putut, de-a lungul anilor 1980, să ceară serviciilor secrete sa asculte telefoanele opozantilor săi, ba chiar cele ale unor mari ziariști independenti, unii de la „Le Monde”, de pilda. Interceptarile erau practicate, fără niciun mandat judecătoresc, de către celula antiterorism creată direct de Mitterrand in cadrul administrației sale prezidențiale. Șapte foști colaboratori ai lui Mitterrand au fost condamnați de justiția franceză in 2005, la aproape un deceniu dupa moartea președintelui, unii din ei fiind condamnați la închisoare cu suspendare si la amenzi pentru încălcarea vieții private a persoanelor al căror telefon fusese ascultat.
Nu doar serviciile secrete, ci chiar si persoane private au putut practica interceptari telefonice, cum s-a văzut recent, anul trecut, in scandalul in care au fost implicați jurnaliști de la fostul ziar al magnatului Rupert Murdoch
