Un om de 72 de ani, cu ambele picioare afectate de ulcer varicos, a trebuit să coboare 11 etaje, pe scări, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală. După ce a aşteptat mai mult de o jumătate de oră la uşa singurului lift destinat pacienţilor-vizitatori, a renunţat: a pornit-o încet-încet pe scări. Pentru un om în vârstă, care de-abia merge, poate 11 etaje nu sunt prea mult de coborât în cel mai cunoscut spital din România.

Îmi doream să scriu pe acest blog numai despre teatru... Însă sunt nevoită să povestesc o întâmplare, care m-a revoltat teribil. Eram zilele trecute cu tatăl meu, în vârstă de 72 de ani, pentru un eco-doppler la membrele inferioare (o ecografie la picioare) la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Tatăl meu, suferind de ulcer varicos, a avut un accident, în urma căruia putea să-şi piardă viaţa în urmă cu ceva vreme.

L-am programat telefonic pentru ecografia respectivă la Spitalul Universitar. Am fost informată că procedura costă 200 de lei, însă pentru că un medic specialist ne-a recomandat-o, am hotărât să o facem.

O fatidică zi de marţi

Iată-ne aşadar la Spitalul Universitar: într-o fatidică zi de marţi, 19 februarie, ora 12.00, la secţia ambulatoriu. Am platit investigaţia şi am început să aşteptăm...să tot aşteptăm...

Priveam la coridorul sordid, la vopseaua sărită de pe uşile cabinetelor, la feţele acre ale asistentelor. M-a cuprins un sentiment de amărăciune, un déjà vu dureros ... Vrând-nevrând am început să rememorez secvenţele din Moartea domnului Lăzărescu, filmul lui Cristi Puiu. Doamne, nimic nu s-a schimbat în spitalele noastre, m-am gândit, din anul 2005, de când a fost făcut filmul. M-am întrebat de ce Sorin Oprescu a făcut atâta tam-tam din modernizarea instituţiei pe care a condus-o atâţia ani. Universitar-ul nu mi s-a părut, realmente, cu nimic schimbat faţă de celelalte spitale de stat di