Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operatorul public de transport urban din Mediaş a primit ca donaţie două troleibuze

Publicat in Rondul de Sibiu, vineri 22 februarie 2013 ·

Într-o conferinţă de presă susţinută vineri la sediul SC Meditur SA, reprezentanţii operatorului public de transport urban de călători a ţinut să facă lumină în privinţa celor două treoleibuze primite ca donaţie din Salzburg, asta după ce fostul consilier local Silviu Sântea, preşedinte al Asociaţiei Transira şi-a arogat exclusiv meritul respectivei donaţii.

“Strategia de dezvoltare a Mediaşului şi Meditur S.A. în domeniul transportului public local de călători şi mediului prevede o dezvoltare a transportului electric (cu troleibuze). În acest sens Meditur S.A. a continuat pe de o parte achiziţia de troleibuze iar pe de altă parte a demarat proiectarea de extindere a reţelei electrice pe strada Stadionului (până la Uzina de Apă) şi pe strada Avram Iancu-Moşnei-Elesteu. Pentru a intra în posesia unei finanţări consistente am considerat necesară o consultanţă de specialitate de la cei cu experienţă în domeniu. În urma mai multor discuţii, una dintre soluţiile cele mai potrivite a fost avansată de consilierul local Vasile Ciolpan: inţtierea de discuţii cu unul dintre liderii europeni ai transportului electric, societatea de transport local din Salzburg-Austria. Acesta este atât cunoscător al limbii germane cât şi al staffului de conducere al societăţii încă din anul 2003, în urma vizitei delegaţiei municipiului Mediaş. În urma deplasării acestuia la Salzburg şi a discuţiilor purtate a rezultat următorul mod de colaborare :

-susţinerea trasnportului electric din Mediaş cu 2 troleibuze . Pentru pregătirea acestora am transmis în vederea programării lista staţiilor de troleibuz din Mediaş pe cele trei trasee T1, T2, T3 , precum şi formula de afişat în perioada probelor : Salzburg salută Mediaş.

-extinderea colaborării celor din Salzburg cu Meditur S.A. şi Consiliul Local Mediaş, în vederea consultanţei necesare accesării de fonduri europene pent

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ordonanța trenuleț, publicată oficial: crește impozitul pe dividende, salariile bugetarilor vor fi înghețate, nu se fac angajări și nu se majorează alocațiile

Wall-Street.ro acum 2 ore
Proiectul ”ordonanței trenuleț” a fost pus oficial în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Printre măsurile stabilite se numără și creșterea impozitului pe dividende distribuite din 2025 de la 8% la 10%, dar și eliminarea facilităților de car

Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Colegiul Medicilor din România a anunţat duminică că a depus actele de chemare în judecată a CNAS. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor, organizaţia cere instanţei să oblige CNAS să furnizeze informaţiile de interes pub

Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179

Mediafax acum o ora
Bilanţul accidentului aviatic produs duminică în Coreea de Sud a ajuns la 179 de morţi. Autorităţile au anunţat mai multe zile de doliu national, scrie Reuters.

Cetăţean turc, membru al unei grupări care se ocupă de contrabanda cu arme în România, prins în Ilfov. Avea asupra sa două pistoale cu amortizor

HotNews acum o ora
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Guvernul Ciolacu 2 a decis să elimine facilităţile fiscale pentru IT-işti, pentru cei care lucrează în construcţii şi industria alimentară şi agricultură

Ziarul Financiar acum 35 minute
Guvernul Ciolacu 2 a decis să elimine facilităţile fiscale care au mai rămas pentru IT-işti, pentru cei care lucrează în construcţii, şi pentru cei care lucrează în agricultură şi industria alimentară, conform Ordonanţei Trenuleţ, publicată oficial

Care ar fi impactul financiar al „Ordonanţei-trenuleţ” pe termen scurt şi mediu

News.ro acum 44 minute
Măsurile propuse în noul proiect de ordonanţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025 ar avea, potrivit Executivului, impact asupra bugetului general conso

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 4 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Crește numărul mașinilor furate care ajung în România! Unde au fost descoperite cele mai multe autovehicule

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, polițiștii de frontieră au descoperit 311 autovehicule furate, cu o creștere de 52,6% față de anul anterior. Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, în județele Satu Mare și Bihor, dar și la granița cu Bulga

Guvernul Ciolacu a reintrodus „taxa pe stâlp”. Toate firmele vor plăti 1,5% din valoarea construcțiilor speciale

Adevarul acum o ora
Se reintroduce impozitul pe construcții speciale, calculat prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor. Guvernul Ciolacu readuce la viață celebra „taxă pe stâlp” apărută în timpul Guvernul

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 9 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°