În străinătate nu-l cunoaşte aproape nimeni. În Italia e un personaj lipsit de culoare. Şi totuşi, social-democratul Pier Luigi Bersani este lider în sondajele ce preced alegerile parlamentare de duminică. Spectacolul electoral se dă între doi candidaţi la antipozi.
Bersani vs. Berlusconi. Locul întâi vs. locul al doilea. Unul îşi poartă chelia cu mândrie, după cum a precizat chiar el, celălalt face regulat implanturi de păr. Primul, căsătorit de 30 de ani, al doilea, implicat în atâtea aventuri, că nimeni nu le mai ţine socoteala. Berlusconi este un gest strident, Bersani este scrisul mic dintr-un contract.
Parcă nimănui nu-i vine să creadă că tocmai acest personaj şters este în fruntea sondajelor de intenţie de vot din Italia şi că în prezent este favorit pentru postul de premier. Pier Luigi Bersani a intrat în politică la comunişti, după căderea Cortinei de Fier a trecut la social-democraţi, mai precis la Partido Democratico. Bersani a fost ministru în trei Cabinete de centru-stânga şi a promovat politici liberale.
În alegerile primare din cadrul partidului, Bersani a fost surclasat la capitolul prestanţă scenică de contracandidaţii săi. Şi totuşi a câştigat. Acelaşi mesaj este continuat de Bersani şi în perspectiva alegerilor parlamentare. Vom continua politica de austeritate pentru reducerea datoriei suverane, dar vom adăuga şi puţin mai multă egalitate şi locuri de muncă. Simplu, concis.
În condiţiile în care întreaga Europă este îngrijorată de ascensiunea lui Silvio Berlusconi şi de riscul anulării progreselor din timpul Cabinetului Monti, susţinerea Occidentului pentru Bersani este evidentă. Acesta s-a întâlnit deja cu preşedintele Franţei, Francois Hollande şi cu alţi socialişti europeni. Până şi tartorul Europei, ministrul german de Finanţe, a spus după întâlnirea de la Berlin că a avut o discuţie bună cu Bersani.
În stră