-AA+A
„Conexiuni” între Sfântul Valentin şi Dragobete foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNSocietatea „Conexiuni” a Scriitorilor Bistriţeni s-a reunit în sala mică a Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”, joi, de la ora 18.00, pentru un recital de poezie de dragoste dedicat deopotrivă Sfântului Valentin occidental şi autohtonului Dragobete, patronul sărbătorii iubirii la români. Întâlnirea a fost deschisă de dr. Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal, după care Elena M. Cîmpan, preşedintele Societăţii „Conexiuni”, a rostit o alocuţiune despre poezia de dragoste şi a coordonat întreaga activitate, prezentându-l pe fiecare scriitor şi anunţând piesele muzicale pe care le-a interpretat cu pasiune violonistul Florin Vlad.
Au citit din creaţia lor, poezii de dragoste, Olimpiu Nuşfelean, din volumul „Eu, celălalt”, Dorel Cosma, din volumul „Se naşte ceva”, Ioan Cioba, din manuscrisul „Scrisori...”, Al.C. Miloş, din volumul „Prinţesa zburătoare valahă”, Menuţ Maximinian, din „Noduri în haos”, Grigore Avram, din volumul „Curând”, Iulia Paţiu, din manuscrisul „Fruct întors în floare”, Gheorghe Mizgan, din volumul „Dilema clepsidrei”, Ovidiu Pojar, din „Jogging circular”, autorii fiind aplaudaţi după fiecare scurt recital de două-trei poezii. A mai recitat din poeziile proprii şi din autori favoriţi Elena M. Cîmpan.
Florin Vlad a fost aplaudat pentru sensibilitatea cu care a interpretat fragmente din Saint-Saën, Chopin şi Ceaikovski.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet