Mai intarit, mai curat, mai unit in cuget si-n simtiri se infatiseaza Crin Antonescu in fata delegatilor la Congres odata cu aducerea lui Klaus Werner Iohannis in serviciul militar liberal. O mutare inspirata ca imagine, un transfer magistral, dar cu un coeficient de risc pe masura.
Sa ma explic. In primul rand, cine este primarul Sibiului? Mai exact, cum este perceput el - stiu toti copiii ca nu conteaza adevarul, ci ceea ce cred ceilalti ca reprezinta adevarul. Iohannis este un roman prin ale carui vene curge impresia harniciei, a seriozitatii, a vorbei scurte si la obiect. Pare chiar usor incurcat in peisajul dambovitean, are momente cand te astepti sa se intoarca si sa o ia la goana.
Singura trasatura comuna a celor doi este mandria. Dar daca presedintele PNL da din aripi vartos pe gardul gospodariei, primarul Sibiului te face din ochi. Chestie de gust, dar il prefer pe neamt.
De asemenea - dar e numai o impresie -, mi se pare ca amandoi sunt la fel de dificili. La primar, potentialul de catar este prusac, deci il accept mai usor. La Crin Antonescu se bazeaza pe multimea vida.
In linii mari, domnul Iohannis este tot ce nu este seful sau de partid. Si nu mi se pare imposibil ca, in momentul in care se vor satura de hachitele lui Antonescu, purtatorii de servieta si de idei sa descopere ca au la doi pasi un prezidentiabil de alt calibru. Si sa inceapa sa il cultive.
Chiar daca presedintele PNL l-a adus pe Iohannis in partid ca sa-i arate lui Victor Ponta pisica, s-ar putea sa si-o arate lui. Poate ca o constientizeaza, s-a gandit ca principiul care spune sa-ti tii dusmanii aproape, iar prietenii si mai aproape are valoare de intrebuintare.
Numai ca, odata cu liberalii, pe Iohannis il vor descoperi si romanii. Ei isi vor aminti ca, intrebat fiind daca se vede, candva, premier, primarul Sibiului
