Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cei mai valoroşi marinari din Forţele Navale. Omul Anului 2012 şi meritele fiecărui premiat

Publicat in Adevarul, vineri 22 februarie 2013 ·

Într-o festivitate care a avut la Baza Logistică Navală Constanţa, lângă Şcoala Militară de Maiştri de Marină, Statul Major al Forţelor Navale şi-a desemnat cei mai buni angajaţi din 2012

Statul Major al Forţelor Navale a decernat la 21 februarie premiile celei de-a treia ediţii a concursului „Omul Anului în Forţele Navale“. Competiţia recompensează valoarea profesională şi managerială a personalului militar şi civil.

Candidaţii sunt aleşi dintre marinarii care au contribuit, în decursul unui an, la crearea unei imagini pozitive a instituţiei, la creşterea vizibilităţii în societate, la nivel naţional, la nivelul Alianţei sau în plan internaţional.

Distincţia militară, cu denumirea onorifică Omul Anului, se acordă în urma desfăşurării concursurilor organizate la toate nivelurile ierarhice din Forţele Navale.

Competiţia este structurată pe nouă secţiuni, iar câştigătorii locului I de la secţiunile I-VIII participă la concursul „Omul Anului în Armata României“. La cele 9 secţiuni au fost înscrişi anul acesta peste 70 de concurenţi.

OMUL ANULUI 2012 ÎN FORŢELE NAVALE ROMÂNE

În funcţie de punctajele obţinute de concurenţí, comisia de jurizare a nominalizat câştigătorii concursului din acest an, pentru fiecare secţiune, astfel:

SECŢIUNEA I - IMAGINEA ŞI VIZIBILITATEA ARMATEI ROMÂNE ŞI A FORŢELOR NAVALE:

Locul I: Comandor Mihai PANAIT - a comandat fregata Regele Ferdinand în cea mai importantă şi mai complexă misiune de luptă a Forţelor Navale după cel de-al Doilea Război Mondial sub comanda Forţelor Navale ale UE, în cadrul Operaţiei ATALANTA.

Locul II: Căpitan comandor Adrian SIEA – a elaborat proiectul „Dacă ar fi uşor, oricine ar putea face“, cu care Centrul 39 Scafandri a obţinut Premiul special al juriului internaţional la ROMANIAN PR AWARD 2012, cea mai importantă competiţie naţională în domeniul st

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 54 minute
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 41 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 36 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 3 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°