Foto: articles.nydailynews.com
Un ziar italian asigură că raportul secret întocmit la cererea papei are 300 de pagini, relatând cazuri din 2007, şi care ar fi fost decisiv pentru renunţarea sa la Pontificat.
Benedict al XVI-lea se pregăteşte să plece peste o săptămână şi de joi Vaticanul este în fierbere prin dezvăluirea explozivă a conţinutului acestui ‘dosar’ semnat de trei cardinali ‘detectivi’ de încredere ai papei: spaniolul Julián Herranz, slovacul Josef Tomko şi italianul Salvatore De Giorgi. Sunt primele informaţii privind conţinutul ‘demolator’ al acestui ‘dosar’ definitiv – ‘Relationem’- înmânat papei la 17 decembrie şi care i-ar fi precipitat decizia de a se retrage, notează vineri ziarul La Verdad.
La Repubblica a publicat joi primele detalii: cele două volume de 300 pagini descrie o hartă a grupurilor de putere de la Vatican, reliefate pe ordine religioase sau provenienţă geografica, între care se evidenţiază un ‘lobby’ gay, ce cuprinde prelaţi care au fost victime ale şantajului din partea amanţilor lor laici, cu care au întreţinut legături ‘de natură lumească’. Ar exista o întreagă reţea de şantaj plină de lupte pentru putere. ‘Totul se învârte în jurul nerespectării celei de-a 6-a şi a 7-a porunci (să nu comiţi acte impure şi să nu furi). Scandalul a început când papa a cerut în aprilie 2012 să se deschidă o investigaţie internă privind ‘Vatileaks’, legată de informaţiile scurse în presă şi care scoteau la lumină rufele murdare ale Sfântului Scaun. Cazul a culminat în mai cu publicarea unei cărţi ce cuprindea sute de documente şi cu arestarea majordomului papei, Paolo Gabriele, acuzat de furt de documente. Procesul şi condamnarea lui în mare grabă, pentru a nu fi aprofundat complicităţile care se întindeau în cele mai înalte sferele, s-a încheiat înainte de Crăciun.
Pentru opinia publică cazul părea închis, dar pe plan intern a fo