Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul "Vatileaks" izbucneşte din nou, după un presupus "lobby gay" la Vatican

Publicat in Mediafax, vineri 22 februarie 2013 ·

Dezvăluirile, veridice sau nu, care au marcat în 2012 scandalul scurgerilor de informaţii "Vatileaks", reapar în atenţia publicului din cauza unui presupus "lobby gay" la Vatican.

În timp ce "Vatileaks" l-a eliberat din graţia papală pe majordomul Paolo Gabriele, două articole, ale cotidianului La Repubblica şi săptămânalului Panorama, l-au readus în atenţia publicului.

Potrivit Repubblica, decizia lui Benedict XVI de a renunţa la funcţia de papă poate să fi fost influenţată şi de supărarea profundă pe care i-a provocat-o aflarea unui capitol al anchetei ultra-secrete, efectuate în Curie, de către o comisie de trei cardinali pensionaţi, care făcea referire la un "lobby gay" la Vatican.

În articolul încărcat de formulări senzaţionale şi intitulat "Sex şi carieră, şantajele de la Vatican dinaintea demisiei lui Bendict XVI", cardinalul spaniol al Opus Dei, Julian Herranz, şeful comisiei, a prezentat, la 9 octombrie, în faţa Papei dosarul "cel mai obscen", "o reţea transversală unită prin orientarea sexuală" când "pentru prima dată cuvântul homosexualitate a fost pronunţat" în locuinţa pontificală.

Potrivit Panorama, acţiunile de "lobby gay" de la Vatican, "au fost de departe cele mai influente şi mai ramificate dintre toate cele care au existat în sânul Curiei" romane.

Potrivit Repubblica, raportul a precizat că anumiţi prelaţi au fost supuşi "influenţei exterioare" (altfel spus şantajului), din partea unor laici, cu care erau asociaţi prin legături "de natură lumească".

Vaticanul a arătat greşeli grave în articolul de presă, declarând că nu trebuie luat în serios. "Speculaţiile, fantasmele şi opiniile difuzate de presă în acea perioadă" nu trebuie "nici dezminţite, nici comentate, nici confirmate", a adăugat părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun.

Potrivt specialistului în chestiuni legate de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 21 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°