* După luni de zile de trudă în ateliere, meşterii au ieşit să-şi vândă produsele * Oamenii mai mult întreabă decât cumpără şi încearcă să se tocmească la leu „Cât face lingura asta?”, „Aia mică e 1 leu, aia de magiun e 10 lei” şi femeia scoate dintr-o desagă marfă „proaspătă”, linguri albe cu floricele verzi şi galbene numai bune de învârtit în ceaunul cu bunătăţuri aromate. Pe o măsuţă improvizată dintr-o cutie de carton peste care a pus un ştergar, femeia, modestă dar înfiptă când vine vorba despre marfa orânduită de bărbatul ei în desaga de lână, a înşirat lingurile, căuşele şi scăfiţele de zdrobit usturoiul. Are drept camarad tăcut un comunitar negru, cu ochi lăcrămoşi, care nu se clinteşte din spatele ei, aşezat pe loc curat, deasupra unui ziar. Lumea trece, priveşte, întreabă mai mult decât cumpără. Dar ea îşi îndeasă din când în când mâinile în buzunare, mai oftează a pagubă şi aşteaptă. Un bărbat rotofei ridică un suport de lemn: „Cât cei pe fundul ăsta?”…”5 lei, domnule! E din dulap de fag, te ţine…”. Omul mormăie în barbă că ar fi scump, femeia îl contrazice, că doar ea ştie cât a muncit omu’ ei şi ce lemn bun a băgat în blatul ăla. „Hai, îţi dau 3, vrei?”…”Nu, domnu’! Eu v-am cerut 5 ca să-l luaţi, să nu vă sperie preţul. Dar, numai lemnul care l-am băgat în el face atâta…”. Nu se lasă femeia. Omul scoate bacnota şi pleacă bucuros, a făcut o afacere. Lingurile sunt lucrate în lemn de plop sau în esenţă de tei, unele simple, altele brodate la strung sau de mână. Pentru blaturi se foloseşte fagul. Fiecare produs are povestea lui…La asta a lucrat trei ore, la cealaltă două. Lingurarii din satul Ţolici sunt vestiţi la oraş, în Piatra Neamţ. Cei mai mulţi iau standuri în piaţa mare, au autorizaţii pentru comercializarea de artizanat popular şi umplu aerul în jurul lor cu miros de pădure. Vin periodic la oraş, după câteva luni în care stau acasă, în atelierele