Biblioteca Judeţeană Timis şi American Corner au marcat momentul printr-o sesiune aparte a „Lecturilor aprinse”, lângă statuia Fecioarei Maria şi a Sfântului Nepomuk.
Fostul preşedinte american George Washington s-a născut în 22 februarie 1732. Pentru a marca acest moment, elevii şi mai mulţi politicenii locali invitaţi de Biblioteca Judeţeană şi American Corner, au citit din constituţiile Statelor Unite ale Americii şi României.
Drapelele celor două ţări au fost arborate pe un stativ special, lângă statuie, iar „Lecturilor aprinse” au fost coordonate de Tudor Creţu, directorul bibliotecii şi cel care a lansat conceptul la Timişoara.
„Scopul este acela de a pune, la propriu, literatura într-o altă lumină, pentru a fi descoperită mai uşor. Încerc să-mi pun imaginaţia de poet în slujba unui scop administrativ, aşa au apărut aceste acţiuni”, a spus Tudor Creţu.
De această dată s-au folosi reflectoare de televiziune împrumutate de la studioul TVR Timişoara.
Primele două ediţii, desfăşurate la Muzeul Satului Bănăţean, în 2011, au fost luminate de un foc de tabără. A urmat o lectură în Piaţa Unirii, la lumina farurilor unor motociclete, apoi, în aceeaşi locaţie, un eveniment luminat de torţe purtate de reprezentanţi ai pompierilor timişoreni.
Cea mai recentă acţiune a avut loc luna trecută, la sediul Bibliotecii, după terminarea lucrărilor de renovare, când s-a citit la lumina reflectoarelor de şantier.