Un telefon, numai un telefon
Prima oară când am furat din avutul obştesc, din bunul public al întregului popor, a fost în vara lui '84. Am săvârşit infracţiunea împreună cu Gemenii, al căror obicei prost era să fie întotdeauna de acord cu ideile mele, oricât de tâmpite sau periculoase ar fi fost. De fapt, eu mă străduiam din greu să văd până unde puteam merge cu prostiile, iar ei se întreceau să accepte toate nebuniile mele. Gemenii ăştia erau univitelini, sau aşa ceva, că nu puteai să îl deosebeşti pe unul de celălalt şi stăteau "bloc în bloc" cu mine, adică balcoanele noastre dădeau unul spre altul şi ne transmiteam mesaje destul de uşor, codificat. Foloseam un cod pentru care ridicai braţele în diverse poziţii, pe care-l preluaserăm din ceva volum de Jules Verne, deoarece noi nu aveam pe vremea aceea telefon individual instalat în apartament. Mai târziu am primit dreptul de a avea linie telefonică, însă numai cuplaţi cu vecinii de palier.
Pe gemenii ăştia eu îi poreclisem după un film pe care tocmai îl văzusem la "Cinematecă", pe unul Butch şi pe celălalt Cassidy. Dar, fiindcă ceilalţi puşti de pe la scările învecinate stăteau foarte prost la capitolul cultură cinematografică şi nu făceau engleză la şcoală, au ajuns amândoi să fie strigaţi Buci. Pe ei nu-i deranja, pe mine mă amuza, aşa că eu şi cu cei doi Buci am hotărât într-o bună zi să ne începem cariera de bandiţi, ei ca să îşi onoreze porecla, eu pentru că îl uram pe tovarăşul profesor de tehnologia materialelor. Lovitura împotriva regimului trebuia să fie una financiară. Asta nu pentru că nu am fi avut bani. În cazul lor nu era o problemă, pentru că părinţii gemenilor lucrau pe undeva pe la Comitetul Central Judeţean, iar eu pentru că maică-mea îmi făcea toate capriciile, simţindu-se probabil vinovată de faptul că rămăsesem orfan de tată. Motivul principal al acţiunilor noastre a fost acela c
