În vara anului 2007 realizam o discuţie cu Grigore Dumitraşcu, nea Gogu cum îi spuneau mai tinerii săi vecini şi prieteni. Numele său îl întâlnisem în dosarele cercetate la CNSAS despre prima mişcare muncitorească anti-comunistă din România: greva minerilor din 2-3 august de la Lupeni.
Nea Gogu era un om mic de stat, cu verbul la purtător, adică vorbăreţ, poate şi datorită originei sale munteneşti, el fiind născut în zona Buzăului.
Cu greu l-am convins să-mi povestească despre greva din ’77, însă, după cum veţi vedea, persuasiunea mea a meritat. Mai rar
mi-a fost dat să întâlnesc aşa povestitor ca nea Gogu.
Nea Gogu locuia într-o căbănuţă, lângă drumul forestier de pe Mierlaşu, departe de „zgomotul şi furia” cartierului Bărbăteni. Îl mai vedeam uneori la alimentara din bloc (azi închisă) cu o bere la purtător.
De acum, nu am să-l mai văd. Nea Gogu, participant la greva minerilor din 1977, s-a mutat de luni, 18 februarie, la Dumnezeu, lângă ceilalţi grevişti lupeneni care s-au stins în uitare. Avea 74 de ani şi sunt sigur că mai avea atâtea de povestit.
Dumnezeu să te aibă în paza Sa, nea Gogule! (Marian BOBOC)
Muntean get-beget
Marian BOBOC: De unde sunteţi de baştină, nea Gogu?
Grigore DUMITRAŞCU: Din Bărăgan. La 18 km de Râmnicu Sărat. Sunt muntean-muntean. De la mine până la Milcov, unde se desparte Moldova de Muntenia, sunt 50 km.
Contabilul Căleanu scapă… porumbelul
Marian BOBOC: Nea Gogu, de unde a început greva minerilor din 1977?
Grigore DUMITRAŞCU: La noi silicoza n-a fost recunoscută ca boală profesională. Şi eu am silicoză. Cu mult înainte de 1977, a venit o comisie de la Bucureşti. Şi comisia aia de la Bucureşti, formată din medici specialişti, s-a instalat la Petroşani, şi
i-a gradat pe ăia cu silicoză: gradul III, gradul II, gr
