Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raportul MCV s-a bazat pe plângeri individuale, anonime, şi pe surse deloc credibile

Publicat in Cotidianul, vineri 22 februarie 2013 ·

Marc Gruber este director al Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (ramura europeană a federaţiei Internaţionale Jurnaliştilor - FIJ). Cunoaşte foarte bine situaţia presei din România. Este cel care în 2010 a susţinut, prin intermediul FIJ, petiţia organizaţiilor de presă din România, în plenul Parlamentului European, ca mass-media să nu fie inclusă drept o vulnerabilitate în strategie naţională de securitate a ţării. Această idee totalmente anti+democratică fusese sugerată de către unul din consilierii prezidenţiali ai lui Traian Băsescu, iar ea este susţinută şi azi personal chiar de guvernatorul de la Cotroceni. Marc Gruber s-a arătat extrem de surprins de felul în care, recent, Comisia Europeană, în raportul MCV privind România, a inclus menţiuni critice la adresa presei, sau a unor trusturi de presă, prezentate în raport ca potenţiale pericole la adresa unor magistraţi.

George Bogdan: Marc, în ultimul raport MCV privind România, Comisia Europeană a atras atenția nu atât asupra situației justiției, cum a făcut-o în ultimii ani, cât mai ales asupra rolului mass media românești în raport cu justiția. Este o premieră. Pentru prima dată, presa este menționată ca potențial pericol pentru buna funcționare a instituțiilor democratice.În acest raport, Comisia Europeană ne spune că presa din România ar exercita presiuni asupra justiției,că anumiți magistrați români s-ar fi simțit «atacați» de către trusturi de presă, că s-ar foi simțit «hărțuiți» de către jurnaliști. Se știe că, din momentul în care ocupă înalte funcții publice, acești magistrați sunt în mod expuși criticilor presei. Ei sunt inamovibili, dar un imuni la dezvălurile jurnalismului de investigaţie.

Marc Gruber: Sunt surprins că cei de la Comisia Europeană au elaborat un astfel de document, fără să vorbească sau să se consulte cu toate organizaţiile de media, cu jurnalişti înşişi., bazându-se p

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan participă la Congresul Extraordinar al PNL

Mediafax acum 21 minute
În declarațiile făcute presei, Nicușor Dan a explicat că a fost sprijinit de PNL și de aceea este prezent la congres. La rândul său, Ilie Bolojan, care l-a însoțit pe Nicușor Dan, s-a limitat la a le spune jurnaliștilor: „Vă mulțumesc foarte mult”.

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°