Infuziile din excrementele unui tip de molie ar avea beneficii pentru digestie, ar combate hipertensiunea şi ar scădea nivelul zahărului din sânge, arată o echipă de cercetători chinezi într-un studiu publicat în revista „Food Research International“.
Numite în mod comun ceaiuri de insecte, infuziile preparate din excremente de insecte se folosesc în China de mai bine de patru secole. De exemplu, biblia medicinii tradiţionale chineze, „Ben Cao Gang Mu“ (Breviar pe probleme medicale), scrisă în secolul al XVI-lea, consideră aceste remedii ca fiind tratamente eficiente împotriva otitei. Cu toate că această aplicaţie nu a fost demonstrată încă, mai multe echipe de cercetători chinezi au început să studieze, cu mijloace moderne, efectele reale ale acestor ceaiuri bizare asupra sănătăţii, potrivit lefigaro.fr.
Cea mai recentă cercetare de acest tip este o metaanaliză publicată în revista „Food Research International“, realizată de şase oameni de ştiinţă chinezi. Ei pun accentul mai ales pe proprietăţile antioxidante ale infuziilor şi pe beneficiile acestora asupra florei intestinale şi tensiunii arteriale.
Costă între 40 şi 400 de euro kilogramul
Insectele folosite pentru ceaiuri sunt crescute în medii controlate, din stadiul de larve, sunt hrănite exclusiv cu frunze de ceai (frunzele plantei Camellia sinensis). După ce larvele se transformă în molii, insectele sunt eliberate în mediu, iar excrementele din coconi sunt colectate de specialişti în vederea procesării lor şi a transformării în ceai. Este nevoie de aproximativ 10 kilograme de frunze de ceai pentru a colecta un kilogram de excremente.
Complexitatea procesului de obţinere a ceaiului explică preţul crescut al acestuia: între 40 şi 400 de euro kilogramul.
Potrivit cercetătorilor, calităţile nutriţionale ale acestor băuturi diferă în funcţie de specia de insectă folosită ş