ULTIMA PAGINĂ. Înfiinţată în 1911 şi martoră la toate evenimentele importante din ultimul secol, „Flacăra“ s-a stins în decembrie 2012 din lipsă de cititori şi de bani. Istoria ei ascunde o mulţime de întâmplări fascinante

Revista „Flacăra“ şi-a încetat apariţia în decembrie 2012 după 101 ani de la înfiinţare. Vorbim despre moartea unuia dintre cele mai cunoscute titluri din istoria presei româneşti, o publicaţie înfiinţată în 1911 şi trecută prin toate evenimentele majore din ultimul secol. A fost revista care, la început de secol XX, i-a publicat pe marii scriitori ai literaturii române, în anii ’50 i-a ridicat ode tovarăşului Stalin şi a luptat pe frontul construirii socialismului, în ceauşism a fost transformată de Adrian Păunescu într-o revistă socială şi a creat un fenomen (cenaclul Flacăra), iar după Revoluţie a redevenit o publicaţie de cultură şi reportaje, a pierdut din popularitate şi s-a stins încet, din lipsă de cititori şi de bani.

În 1911, când a apărut primul număr al revistei „Flacăra“, fondatorul ei, profesorul şi deputatul liberal Constantin Banu, scria aşa: „Ce urmăresc? Oare să nu fie destul că încerc, cu osteneli care îmi sunt plăcute şi cu mici sacrificii pe care sper să le pot suporta, să pun, pe un preţ modest, la îndemâna mulţimii o publicaţie onorată de colaborarea celor mai de seamă scriitori ai noştri? (...) O astfel de flacără râvnim să aprindem şi năzuim s-o putem ţine vie, deasupra patimilor oarbe şi a intereselor trecătoare, pentru ca ea, luminând de sus, să lumineze departe“.

O astfel de flacără râvnim să aprindem şi năzuim s-o putem ţine vie, deasupra patimilor oarbe şi a intereselor trecătoare, pentru ca ea, luminând de sus, să lumineze departe.

Constantin Banu

fondatorul revistei „Flacăra“

Cu apariţie săptămânală şi un tiraj de circa 50.000 de exemplare, revista capătă un mare prestigiu în epocă