Acţiunile de debranşare a rău-platnicilor, la nivel de scară de bloc sau de apartament, precum şi „vizitele” făcute acasă sucevenilor cu mari datorii la întreţinere au început să dea rezultate.
Cea mai bună dovadă o reprezintă efortul depus de un sucevean din cartierul George Enescu, din cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 11, care acumulase o datorie de peste o jumătate de miliard de lei vechi la Termica şi care ieri a plătit pe loc 200 de milioane de lei vechi.
„Când a văzut că e la un pas de a fi debranşat, omul a făcut eforturi să achite cât mai mult din suma restantă. Am înţeles că a făcut împrumut la bancă, dar asta e suma maximă pe care i-au acordat-o. Pentru restul de datorie a fost de acord să facă o eşalonare de plată”, a precizat directorul de termoficare al SC Termica SA, Neculai Frunzaru.
Aceasta este cea mai mare plată încasată până acum de echipele mixte de recuperare a datoriilor imense acumulate de populaţie către Termica, după ce, până acum, cele mai consistente plăţi au fost de 20-30 de milioane de lei vechi.
Debranşările individuale, o mare problemă
În paralel cu acţiunea de stimulare a încasărilor către asociaţiile de proprietari, pentru ca acestea să poată achita datoriile către Termica, care are mare nevoie de bani pentru a achita cărbunele necesar asigurării căldurii şi apei calde, o altă activitate vizează debranşarea individuală.
Mai exact, în cazul celor care şi-au dat acordul să fie lăsaţi fără apă caldă şi căldură doar ei, nu şi vecinii lor, care sunt cu plăţile la zi, s-a mers şi pe această variantă, chiar de cei de la Termica nu sunt de acord cu ea, pentru că afectează echilibrul termic al blocului şi are efecte negative asupra tuturor locatarilor din bloc.
Numai că şi aici au avut parte de o mulţime de surprize.
Atunci când s-au prezentat la uşa marilor datornici care şi-au da