Oamenii legii au identificat un suspect în cazul dublului omor din localitatea Măgdăceşti, raionul Criuleni, când soţia şi fiul primarului de Sofia, Drochia, au fost omorâţi cu lovituri de topor
Potrivit jurnal.md, surse din cadrul MAI spun că ar fi vorba despre fratele femeii omorâte, adică cumnatul primarului din satul Sofia, Drochia.
Aceleaşi surse au declarat că amprentele suspectului ar fi fost depistate pe un geam. De asemenea, suspectul a fost anterior condamnat.
Amintim că, miercuri noaptea, soţia şi băiatul primarului Tudor Rusu, care activează în satul Sofia, raionul Drochia, au fost ucişi cu lovituri de topor. Crima a avut loc în locuinţa acestora din satul Măgdăceşti, Criuleni. Singurul martor ocular al omorului a fost chiar mezina familiei, de numai trei ani.
Principala versiune examinată de oamenii legii e că ar fi fost vorba de un jaf. Băiatul în vârstă de 16 ani, era jucător la echipa Donbaschet USM. Bogdan Rusu făcea parte şi din selecţionata de juniori a Moldovei.