Comisia Europeană (ne) recomandă cam aşa: investiţi în copii, numai astfel vor/veţi/vom ieşi „din ciclul defavorizării”! Mai precis, investiţi în educaţia copiilor, în dezvoltare, în creşterea abilităţilor cognitive şi de relaţionare ale acestora. Sună tare frumos recomandarea, însă România ar avea nevoie de investiţii enorme (iar CE zice că pune la dispoziţie şi instrumentele necesare pentru ca ţara – dacă se va pricepe cum – să facă rost de bani). Pentru un exemplu, în urmă cu vreo jumătate de an, măsurând „sărăcia în rândul copiilor din ţările dezvoltate” (s-au avut în vedere 35 de state ale UE şi OECD), UNICEF găsea că în România copiii săraci sunt cei mai numeroşi (25,5%).
Perspectivă sumbră, nicidecum îndulcită de faptul că în acest top al pauperităţii suntem urmaţi (informaţia este cât se poate de certă!) de SUA (23,1%). Nu departe sunt Franţa şi Italia, cu peste 10%. Iar evaluarea acestei situaţii a avut în vedere, până a se ajunge la educaţie ca atare, câţi copii capătă 3 mese/zi, au două perechi de pantofiori, iar apoi dacă li se cumpără cărţi ori li se plătesc excursii... Nicidecum pentru a compensa datele de mai sus, adăugând că, lansând de curând în România versiunea Office 2013, Microsoft anunţa că printre clienţii principali îi are în vedere pe adolescenţi, cei despre care ştie precis că, pe lângă un computer, deţin şi un smartphone sau o tabletă. Iar în această categorie, potrivit studiilor firmei realizate anul trecut, intră 75% dintre adolescenţi. Aşadar, socotelile se potrivesc: trei sferturi au măcar un computer şi un supertelefon (urmând să-şi cumpere, poate, şi un abonament anual pentru Office, în valoare de aproape 450 lei), iar un sfert sunt ăilalţi, flămânzi şi abia încălţaţi.
