Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-mi făcură chiricheşii...!

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 23 februarie 2013 ·

Poate că ar fi vremea să mă las de pronosticuri/preziceri/premoniţii, măcar fotbalistice, şi să mă reorientez către chestii mai lesne previzibile, precum şahul, scrima ori canotajul. Cam asta îmi spuneam eu spre sfârşitul reprizei întâi, după ce Steaua conducea deja cu 1-0 şi dădea semne clare că n-avea de gând să se oprească. Mi-a mai venit inima la loc chiar în pauză, auzind ce spuneau comentatorii din studioul Digi Sport, pe care nu-i urmărisem şi înaintea începerii meciului, domnii Radu Paraschivescu şi Gavrilă Pele Balint: „Prostii mai mari că ălea de mai devreme n-am spus în viaţa mea!” şi, respectiv, „Mai bine nu ziceam nimic, că m-ar fi luat lumea de înţelept, decât să spun toate tâmpeniile alea!”. Ei, deci au păţit-o şi ei, şi probabil orice om normal, exceptându-i pe fanaticii – nici ăia toţi, cred! - din galerie. Presupun că şi dv., ca mine, amintindu-vă de perfecta simetrie din meciurile tur, când fiecare repriză a adus câte un gol în porţile alor noştri, alaltăieri, când aţi văzut în „deschidere” Clujul luând 3, vă gândeaţi, tot ca mine, că se va repeta chestia şi la Bucureşti. În avancronica mea tâmpită, de alaltăieri, scriam tot aici că nu se poate spera la calificare cu tătăruşani, chiricheşi şi chipcii. Ei bine, la sfârşit, încercând să mă adun cumva şi să trag o concluzie logică dincolo de fericirea calificării (numai în prelungiri şi la penaltiuri am fumat nouă ţigări!), i-am considerat eroii partidei pe Tătăruşanu, Chiricheş şi Latovlevici. Adică pe doi din cei trei pe care joi nu dădeam doi bani. Vă mărturisesc şi dv., după ce am spus-o încă de ieri dimineaţă la Radio Top, că de 15-20 de ani, poate şi mai mult, n-am văzut nicăieri, niciodată, vreun jucător care să facă o partidă cum a reuşit Chiricheş alaltăieri. Dacă până atunci am tot spus că face nu 10 milioane de euro, ci vreo 14 lei vechi, de alaltăieri zic că valorează măcar dublul sum

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum 52 minute
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 2 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum o ora
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 3 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Viktor Orban despre un posibil ajutor de la UE în urma revărsării Dunării: ”Dacă primim bani, e bine, dacă nu primim, e bine şi aşa, ne descurcăm şi singuri”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ţara mai are de trecut peste cinci zile grele de apărare împotriva inundaţiilor pentru ca apoi să poată respira uşurată, relatează MTI. Orban a precizat că apărare

Ucrainenii susţin că au lovit două depozite de muniţie ale Rusiei

Mediafax acum 3 ore
Ucrainenii susţin că au lovit două depozite de muniţie ale Rusiei. Atacul aerian a avut loc pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Se pare că în timpul atacului au fost folosite drone.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°