FOTE 2013, s-a stins flacăra olimpică. Ceremonia de închidere a celei de-a 11-a ediţii de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European a avut loc vineri seară, la Medal Plaza, în Poiana Braşov, prilej cu care a fost coborât drapelul olimpic de pe catarg şi a fost stinsă flacăra olimpică.
Festivitatea a debutat cu defilarea tuturor celor 45 de steaguri ale statelor participante, după care a urmat cuvântul primarului de Braşov, George Scripcaru, preşedintele Comitetului de organizare, transmite Agerpres. El a mulţumit colaboratorilor şi a subliniat importanţa festivalului: ”Am început acest proiect, prin anul 2006, alături de Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Mulţi nu credeau că vom reuşit, dar am ajuns cu bine la final. Vreau să mulţumesc autorităţilor guvernamentale şi locale din Braşov, Predeal şi Râşnov, pentru implicare, tuturor voluntarilor. Pentru România, acest eveniment înseamnă mult ca imagine, infrastructură şi implicare a tinerilor”.
În continuare, Patrick Hickey, preşedintelui Comitetelor Olimpice Europene (EOC), a declarat competiţia închisă: ”Dragi tineri, mulţumesc pentru faptul că aţi transformat acest festival într-un eveniment magnific. Declar închisă a 11-a ediţie de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European”.
După stingerea flăcării olimpice, a fost coborât de pe catarg steagul olimpic. El a fost predat de George Scripcaru preşedintelui EOC. Acesta l-a înmânat reprezentanţilor Austriei şi Liechtensteinului, gazdele ediţiei a 12-a a FOTE din anul 2015, Karls Stoss şi respectiv Leo Kranz. În cuvântul său, Leo Kranz a felicitat ţara noastră pentru organizare, iar Karls Stoss a chemat tinerii sportivi la viitoare ediţie FOTE: ”Mulţumim România! Ne vedem peste doi ani în Austria şi Liechtenstein!”
Ceremonia s-a terminat cu un foc de artificii multicolor, la care au asistat în