O singură bancă din România are rata solvabilităţii sub 10%, dar peste nivelul minim de 8%, iar Banca Naţională a României i-a interzis activitatea de creditare, cu unele excepţii în condiţii speciale, potrivit directorului Direcţiei de Supraveghere a BNR, Nicolae Cinteză.
”Pe tot cuprinsul anului 2012 solvabilitatea sistemului bancar a fost peste 14,50%. Sistemul este stabil. Nu toate băncile au solvabilitatea peste 14,50%. Sunt 16-17 bănci unde am impus o limită de solvabilitate mai mare, de 10 %, nu de 8%, şi le-am cerut raportare lunară, nu trimestrială, având în vedere evoluţia lor precedentă. Există o bancă, mică, cu solvabilitate sub 10%, dar peste 8%. Este foarte mică, are restricţii în activitate, i s-a interzis creditarea de o bună perioadă de timp (..) Situaţia băncii este determinată nu atât de neperformanţă (creditele neperformante nu sunt mai mari decât media sistemului), cât de lipsa capacităţii acţionarului de a susţine banca. I-am interzis creditarea ca să nu-i scadă solvabilitatea sub 8%”, a declarat sâmbătă la Sinaia, la un colocviu organizat de Piaţa Financiară, oficialul BNR, citat de Agerpres.
El a adăugat că lipsa capacităţii sau a voinţei acţionarului majoritar de a susţine banca este principalul risc pe care îl monitorizează BNR în sistemul bancar, dar acest risc s-a manifestat într-o mică măsură doar la banca menţionată. Cinteză a spus că această bancă mică are un profit operaţional lunar mai mare decât pierderea financiară din provizioane, iar banca este menţinută în sistem cu restricţii deoarece solvabilitatea este peste limita reglementată de 8%, iar o iniţiativă în justiţie a BNR de a retrage licenţa acestei bănci ar fi o acţiune pierdută.
Directorul Direcţiei de Supraveghere a BNR a precizat că, dacă solvabilitatea acestei bănci ar scădea sub 8%, prima măsură a BNR ar fi suspendarea dreptului de vot al acţionarulu