In plina epoca a Razboiului Rece, la mijlocul anilor 60, o tehnologie obscura aparea in Statele Unite.
Departamentul Apararii al SUA (Departament of Defense) dorea sa creeze o retea de comanda si control care sa poata supravietui unui razboi nuclear, in conditiile in care retelele telefonice traditionale cu comutare de circuite erau destul de vulnerabile in acest caz.
Proiectul, initiat si dezvoltat de Agentia de Cercetare pentru proiecte Avansate a Departamentului Apararii, a purtat denumirea de ARPA si a fost cunoscut intr-o perioada si sub numele de DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency).
Interesant este faptul ca Agentia, neavand savanti sau laboratoare si niciun buget prea mare, a apelat la Universitati si firme private pentru dezvoltarea proiectului.
Implementarea retelei s-a axat pe principiul "comutarii de pachete", o teorie revolutionara a timpului respective, care fusese conceputa de Paul Baran la inceputul anilor '60.
Reteaua era compusa dintr-o sub-retea si calculatoare gazda. Sub-reteaua era constituita din minicalculatoare (IMP-uri - Interface Message Processors) conectate prin linii de transmisie astfel incat fiecare calculator IMP sa aiba legatura cu cel putin alte doua, pentru a asigura mai multa siguranta in comunicare.
Astfel, in cazul in care unele linii si IMP-uri se defectau, mesajele puteau fi dirijate automat pe cai alternative. Ulterior, proiectul a fost preluat de firma BBN (Bolt, Beranek & Newman) din Massachusetts, care a folosit pe post de IMP-uri minicalculatoare de tip Honeywell special adaptate, programele fiind scrise separat pentru sub-retea si pentru gazde, constituindu-se astfel prima configuratie a retelei ARPANET.
De atunci, reteaua a cunoscut o dezvoltare continua, iar ARPA a sustinut cercetari in domeniul retelelor de sateliti si rete