Preşedintele PP-DD Arad, Remus Guţu, spune că filiala pe care o conduce este pe ultima sută de metri vizavi de terminarea procesului de înfiinţare a organizaţiilor din judeţ. Încă de la începutul acestui an, reprezentanţii filialei judeţene au reluat ofensiva atragerii de noi membri în partid, dar şi de întărire sau înfiinţare a unor organizaţii. „Mai trebuie doar în câteva dintre comunele judeţului să facem noi organizaţii de partid. Suntem practic pe ultima parte şi cred că în perioada următoare vom finaliza acest proces”, a spus Remus Guţu.
Acesta mai afirmă că există un aflux de oameni către partid. De la începutul anului până acum, după spusele lui Guţu, s-au înscris în filiala arădeană a PP-DD circa 400 de persoane. „Lumea continuă să vină spre noi chiar şi după ce a trecut anul electoral 2012. Au venit la noi în partid aproximativ patru sute de noi membri”, a mai spus Guţu. La ora actuală, Filiala PP-DD Arad numără peste zece mii de membri cu carnet de partid.
Preşedintele PP-DD Arad, Remus Guţu, spune că filiala pe care o conduce este pe ultima sută de metri vizavi de terminarea procesului de înfiinţare a organizaţiilor din judeţ. Încă de la începutul acestui an, reprezentanţii filialei judeţene au reluat ofensiva atragerii de noi membri în partid, dar şi de întărire sau înfiinţare a unor organizaţii. „Mai trebuie doar în câteva dintre comunele judeţului să facem noi organizaţii de partid. Suntem practic pe ultima parte şi cred că în perioada următoare vom finaliza acest proces”, a spus Remus Guţu.
Acesta mai afirmă că există un aflux de oameni către partid. De la începutul anului până acum, după spusele lui Guţu, s-au înscris în filiala arădeană a PP-DD circa 400 de persoane. „Lumea continuă să vină spre noi chiar şi după ce a trecut anul electoral 2012. Au venit la noi în partid aproximativ patru sute de noi membri”, a mai sp