Fostul director de la Radio „Europa Liberă“ vorbeşte, pe larg, despre relaţia sa cu Securitatea. Cel mai amplu dialog de după 1989 cu Nicolae Stroescu Stînişoară, desfăşurat pe axa Bucureşti-Munchen, continuă!

„Adevărul”: Care a fost experienţa dumneavoastră cu Securitatea?

Nicolae Stroescu Stînişoară: În România experienţa trăită cu Securitatea a început, cel puţin după 1946, să aibă multiple dimensiuni, dintre care aş reţine în primul rînd două: cea de contact direct şi cea de raport invizibil, dar nu mai puţin încărcat de consecinţe, adică acela al supravegherii tăcute, ocultate, întreţinute în special prin sistemul informatorilor sau/şi al denunţătorilor spontani, toate acestea constituind împreună o entitate invizibilă dar totuşi experiabilă în măsura în care oamenii ştiau, prea bine, de existenţa şi consecinţele concrete pe care ea le poate produce pentru fiecare dintre ei, iar lucrul acesta le influenţa comportarea dintre ei. Regimul, în practica sa inuman-duplicitară, pe de o parte avea interesul să nege – mai ales în afară -, existenţa acelei experienţe de contact cu Securitatea – arestări, anchete dure pînă la torţionare, instrumentalizarea teroarei etc. – dar, în interior, să potenţeze imaginea prezenţei chiar dacă mascată sau camuflată din umbră a Securităţii, ameninţătoare şi paralizantă a oricăror iniţiative de nesupunere chiar pasivă şi cu atît mai mult de împotrivire activă. Şi cu aceasta a doua experienţă, cu Securitatea cvasi-invizibilă am avut de a face dintru început adică atunci cînd nu am vrut deloc să ţin seama de ea pe timpul activităţii şi luptei mele în Tineretul Naţional-Ţărănesc al lui Maniu şi Mihalache, cît şi după aceea, în clandestinătate, cînd chiar şi cei mai binevoitori faţă de mine cu greu îşi puteau ascunde părerea că mai devreme sau mai tîrziu nu este cu putinţă să nu mă descopere o Securitate atotprezentă şi atotpute