Aseară, după audieri-maraton, zeci de membri ai clanurilor „Cămătarilor” şi „Sportivilor”, inclusiv liderii incontestabili ai interlopilor bucureşteni, fraţii Nuţu şi Sile Cămătaru, au primit mandate de arestare şi riscă să facă iarăşi ani grei de puşcărie uşoară. În vreme ce majoritatea românilor răsuflă uşuraţi la auzul unei asemenea veşti, alţii înghit în sec şi nu-şi pot ascunde invidia. De pildă, membrii clanului „Inginerilor” şi cei ai clanului „Ziariştilor” şi-au manifestat dezaprobarea faţă de această acţiune, pe care ei o consideră discriminatorie.
„Este inadmisibil ca doar fraţii Cămătaru să ajungă la închisoare! Adică noi, ziariştii, ce-avem?”, se întreabă, revoltat, un temut lider al Clanului Ziariştilor, un domn slăbuţ, firav, îmbrăcat într-o jachetă de firmă (firmă chinezească, desigur) şi în nişte blugi ponosiţi. “Eu sunt gata să mă autodenunţ că am luat mită un pix la Congresul PNL, numai să mă aresteze odată mascaţii şi să stau într-o celulă pe care să nu plătesc 200 de euro pe lună! Că atâta plătesc şi pe garsoniera în care locuiesc acum, mă rog, atâta ar trebui să plătesc, de plătit n-am mai plătit de două luni, fiindcă nici eu n-am mai văzut leafa de atunci!”.
Un alt jurnalist se arată pesimist: „Şi eu am luat mită, chiar recent, la ultima întrunire a PDL, o brichetă rămasă din campanie, ca să scriu un articol frumos despre doamna Udrea, dar mi-e teamă că pentru atâta lucru judecătorii o să-mi dea cu suspendare, ceea ce pentru mine ar fi grav! Eu vreau cu executare, cel puţin trei ani la Jilava, că dacă anul ăsta am mai ieşit, cu chiu, cu vai, din iarnă, la anul, cu scumpirile astea ale lui Ponta, mi-e teamă că dau de dracu’!”
Imediat, un membru al Clanului Inginerilor se grăbeşte să-i completeze: „Aşa e, nici noi n-am mai primit salariul, căci patronul a preferat să ne plătească în piese. De pildă, eu am dus de chenzină acasă