Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost stabilit calendarul obligatiilor fiscale

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 23 februarie 2013 ·

Fiscul iesean a publicat calendarul cu termenele pe care iesenii trebuie sa le respecte la depunerea situatiilor financiare si a raportarilor anuale pentru anul 2012. Astfel, situatiile financiare anuale la 31 decembrie vor trebui depuse de persoanele juridice fara scop patrimonial la 120 de zile de la inchiderea exercitiului financiar. Acelasi termen trebuie respectat si de catre institutiile de credit si cele financiare nebancare, brokerii de asigurare sau entitatile autorizate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Pe de alta parte, societatile comerciale ce respecta Directiva a IV-a a CEE au ca termen de depunere 150 de zile de la inchiderea exercitiului financiar. Firmele care nu vor depune documentele in termenele impuse de lege vor fi sanctionate cu o amenda cuprinsa intre 2000 si 5000 lei. In privinta situatiilor financiare anuale simplificate la 31 decembrie, termenul de depunere este de 150 de zile de la inchiderea exercitiului financiar. Vor depune aceste situatii entitatile care in exercitiul financiar precedent au avut cifra de afaceri neta sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro si totalul activelor sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro si au optat pentru sistemul simplificat de contabilitate. Raportarile anuale la 31 decembrie se depun de catre toate entitatile in termen de 90 de zile de la incheierea exercitiului financiar. Si in aceste cazuri, nerespectarea termenelor poate aduce amenzi de la 2000 pana la 5000 lei. Totodata, entitatile care de la constituire si pana la 31 decembrie nu au desfasurat activitate vor depune declaratiile de inactivitate in 60 de zile de la incheierea exercitiului financiar. In cazcontrar, legea prevede amenzi cu o valoare cuprinsa intre 100 si 200 lei. Fiscul iesean a publicat calendarul cu termenele pe care iesenii trebuie sa le respecte la depunerea situatiilor financiare si a raportarilor anuale

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 14 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 14 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 45 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

SuperLiga: Oţelul şi-a întărit defensiva cu Murria Soriano, crescut la Academia Villareal

HotNews acum o ora
Fundaşul central Vadik Murria Soriano, fotbalist cu dublă cetăţenie ruso-spaniolă, a ajuns la Galaţi şi a semnat până în vara anului 2027 cu SC Oţelul, potrivit News.ro. „Am fost primit cu căldură de noii mei colegi, acest lucru m-a impresionat. Îmi

Primăria Satu Mare anunță un chatbot cu inteligenţă artificială în relaţia cu cetăţenii

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primăria Satu Mare a anunțat miercuri că a introdus pe site-ul oficial un chatbot bazat pe inteligenţă artificială pentru interacţiunea cu cetăţenii, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi produc

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°