Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpadă de doi metri la Bâlea Lac

Publicat in Brasovul Tau, sâmbătă 23 februarie 2013 ·

Turiştii amatori de senzaţii tari se pot bucura în acest week-end de un strat record de zăpadă, de doi metri, la peste 2.000 de metri altitudine, în Masivul Făgăraş, la Bâlea Lac, unde există singurele construcţii de gheaţă din România - un hotel, o biserică şi trei iglu-uri -, dar unde există un risc însemnat de producere de avalanşe, de gradul 3 pe o scară de la 1 la 5, conform meteorologilor, scrie Agerpres.

La Bâlea Lac există şi o avertizare emisă în această dimineaţă de vânt puternic. Rafalele de vânt pot depăşi 80 - 90 km pe oră. Deocamdată, reprezentanţii Cabanei Bâlea Lac au spus că telecabina de la Bâlea, singurul mijloc de transport până la altitudinea de 2.034 de metri, funcţionează. Dacă vântul va deveni prea puternic, transportul pe cablu va fi oprit. Cei care urcă la Bâlea Lac trebuie să se aştepte nu doar la zăpadă din belşug, dar şi la frig. Ziua, maxima poate ajunge la maximum minus 3 grade Celsius, iar noaptea la minus 11 grade Celsius. Cei care se vor caza în iglu sau în Hotelul de Gheaţă vor suporta temperaturi de maximum minus 2 grade, conform proprietarilor. Pentru a urca la Bâlea Lac cu telecabina, turiştii trebuie să achite un bilet de 30 de lei de persoană. Telecabina funcţionează zilnic, între orele 9,00 şi 17,00 şi este pornită dacă există minimum zece persoane.

Turiştii amatori de senzaţii tari se pot bucura în acest week-end de un strat record de zăpadă, de doi metri, la peste 2.000 de metri altitudine, în Masivul Făgăraş, la Bâlea Lac, unde există singurele construcţii de gheaţă din România - un hotel, o biserică şi trei iglu-uri -, dar unde există un risc însemnat de producere de avalanşe, de gradul 3 pe o scară de la 1 la 5, conform meteorologilor, scrie Agerpres.

La Bâlea Lac există şi o avertizare emisă în această dimineaţă de vânt puternic. Rafalele de vânt pot depăşi 80 - 90 km pe oră. Deocamdată, reprezen

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii, nostalgici după comunism. Datele halucinante ale unui studiu: 66% din români îl consideră pe Ceaușescu un lider bun

Adevarul acum 31 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism.

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 59 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 4 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°