Congresul ordinar al PNL a început, sâmbătă dimineaţa, la Palatul Parlamentului, delegaţii urmând să aleagă preşedintele partidului, funcţie pentru care există o singură candidatură, cea a actualului lider liberal, Crin Antonescu.
Acesta şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la şefia partidului, împreună cu lista de 15 vicepreşedinţi executivi propuşi pentru alegeri Congresului, secretarul general şi prim-vicepreşedintele. Antonescu îl propune pe Klaus Iohannis pentru poziţia de prim-vicepreşedinte, iar pe Eduard Hellvig pentru cea de secretar general al PNL, potrivit listei obţinute de MEDIAFAX. În cadrul Congresului, Crin Antonescu şi actualii membri ai Biroului Permanent de Conducere îşi vor depune mandatele.
Candidatul la funcţia de preşedinte al PNL va prezenta delegaţilor programul de candidatură, moţiune care va fi dezbătută de participanţii la Congres.
De asemenea, Crin Antonescu va prezenta propunerile sale pentru membrii viitorul Birou Permanent Naţional, propuneri care vor fi votate în bloc de către delegaţi.
Congresul va alege alături de preşedintele PNL prim-vicepreşedintele partidului, 31 de vicepreşedinţi şi secretarul general al PNL.
Potrivit programului Congresului, în cadrul şedinţei vor fi prezentate, dezbătute şi aprobate rapoartele de activitate pentru perioada 5 martie 2010-22 februarie 2013.
La finalul Congresului, după discursului preşedintelui nou ales, eşte aşteptat să se adreseze delegaţilor liberali preşedintele ALDE, Graham Watson.
La Congres, care a început cu intonarea Imnului Naţional, a fost anunţată prezenţa unui număr de 856 delegaţi. "Sigur că e un proces în derulare. Numărul lor va creşte, dar oricum suntem în cvorum", a anunţat preşedintele PNL, Crin Antonescu.
De asemenea, liderul PNL propune o listă de 15 vicepreşedinţi executivi, care vor fi aleşi de Congresul PNL. @N_