Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a angajat fosta SNLO trei fochişti la o centrală electrică

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 23 februarie 2013 ·

Corpul de control al directorului Complexului Energetic Oltenia (CEO) a scos la iveală nereguli grave în ceea ce priveşte modul în care a fost administrată în ultimii ani baza de trament de la Săcelu, din judeţul Gorj. În urma unei vizite la faţa locului, directorul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a decis după numai o jumătate de oră să îşi cheme corpul de control pentru a face verificări. Laurenţiu Ciurel a declarat că din primele analize au rezultat abateri grave în ceea ce priveşte modul în care au fost realizate investiţiile şi angajările, precum şi modul în care a fost administrat hotelul cu 70 de locuri care aparţine Complexului Energetic Oltenia. Deşi nu fac nimic pentru a atrage clienţi, administratorii bazei solicită fonduri pentru a asigura plata facturilor la încălzire. Practic, banii sunt cheltuiţi pentru a încălzi o clădire goală. Mai mult decât atât, din primele verificări a rezultat că pentru întreţinerea unei centrale electrice au fost angajaţi nu mai puţin de trei fochişti. Centrala putea fi oprită şi pornită de un singur fochist sau de orice altă persoană. În caz de avarie, service-ul este asigurat doar de o firmă de specialitate.

Au cantină şi hotel, dar închiriază

Directorul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat că, în funcţie de rezultatele care vor fi consemnate de către membrii corpului de control, raportul va fi trimis organelor de anchetă, iar conducerea bazei de tratament va fi destituită: „În permanenţă, pe timp de iarnă, fără să fie un client acolo, hotelul este încălzit. Sunt sume destul de mari care se solicită pentru plata încălzirii. Cheltuielile de întreţinere sunt foarte mari, fără să fie nici un client. Deşi avem 40 de camere la hotel, noi închiriem camere în zonă de la localnici şi plătim bani foarte mulţi. Chiar şi pe timp de iarnă sunt închiriate camere de către Complexul Ener

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 16 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°