Un adolescent de 18 ani a murit, vineri noapte, în urma unui stop cardio-respirator, după ce a participat la un bal în oraşul Huedin, judeţul Cluj, unde un tânăr de 28 de ani a intrat în sala de petrecere şi a pulverizat spray lacrimogen.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Cluj, Anca Bolba, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, Poliţia oraşului Huedin a fost sesizată prin 112 că un tânăr în stare de inconştienţă se află în faţa unui magazin din localitate, deasupra căruia era localul unde acesta participase la bal.
"Poliţiştii au intervenit la locul indicat şi au stabilit că tânărul se numeşte Sergiu Forin T., de 18 ani, din comuna Călăţele, judeţul Cluj, iar din cercetările efectuate a rezultat că acesta, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a participat la o petrecere organizată într-o sală de nunţi din localitate. Tânărului i s-au acordat primele îngrijiri medicale la faţa locului şi a fost transportat la Spitalul Orăşenesc din Huedin, dar cu toate eforturile făcute de medici pentru resuscitare acesta a decedat. Medicii au stabilit diagnosticul preliminar stop cardio-respirator, fără a fi constatate urme de violenţă", a spus Bolba.
Potrivit acesteia, poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 28 de ani, Ioan Mircea M. din Huedin, care a participat la petrecere, a utilizat un spray iritant-lacrimogen.
"Suspectul M. Ioan Horea a fost depistat de poliţişti şi este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, cercetările fiind supravegheate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin", a spus Bolba.
Bolba a menţionat că pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii tânărului s-a solicitat la Institutul de Medicină Legală (IML) Cluj-Napoca efectuarea unei necropsii.
"Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împ