Boxeri uriaşi trec pe lângă românul Ronald Gavril (26 ani), care locuieşte şi se antrenează în SUA, la Las Vegas. După ce a fost sparing pentru campionul mondial WBC, la semigrea, Chad Dawson, acum a ascultat în timpul unui antrenament mici secrete şi trucuri de la inegalabilului Floyd Mayweather, unul dintre cei mai mari boxeri din toate timpurile. Boxeri uriaşi trec pe lângă românul Ronald Gavril (26 ani), care locuieşte şi se antrenează în SUA, la Las Vegas. După ce a fost sparing pentru campionul mondial WBC, la semigrea, Chad Dawson, acum a ascultat în timpul unui antrenament mici secrete şi trucuri de la inegalabilului Floyd Mayweather, unul dintre cei mai mari boxeri din toate timpurile.
Băcăuanul Ronald Gavril (3-0-0 2KO), ”Fiorul” (The Thrill) cum este cunoscut în lumea boxului de peste Ocean, a fost vizitat la sala de antrenament de super-boxerul Floyd Mayweather (43-0-0 26KO). ”A fost o onoare să primesc sfaturi de la un mare campion”, a spus Roni la finalul şedinţei de antrenament. Americanul Mayweather (35 ani) a căştigat de opt ori titlul mondial la cinci clase de greutate diferite fiind unul dintre cei mai bine plătiţi sportivi din SUA. Românul care locuieşte alături de soţie la Las Vegas a trecut la profesionişti acum doi ani şi a ales direct Statele Unite, locul unde, aşa cum declară, este boxul adevărat. De Ronald Gavril se ocupă promoterul Cristi Gănescu, acelaşi care îl impresariază şi pe Jo Jo Dan, dar, pentru că este antrenat de Eddie Mustafa, un reputat antrenor american, a ajuns şi unul dintre preferaţii lui Floyd Mayweather şi ar putea fi manageriat în viitor de firma marelui campion.