A făcut furori cu melodiile lui în toată lumea, dar mai ales cu “Habibi ya nour el ain”, în anii '90.
“Iubito, eşti strălucire în ochii mei” (“Habibi ya nour el ain”) a devenit un hit de neuitat, inclusiv în România, iar mulţi l-au denumit atunci pe cântăreţul şi compozitorul egiptean Amr Diab “cel mai tare manelist din lume”, această titulatură nemadefinindu-l peste ani, când a demonstrate că este mai mult de atât. În anii 90, când a câştigat premii prestigioase, precum “Music Awards”, pentru cel mai bun artist oriental, Amr Diab nu arăta ca astăzi, la vârsta de 52 de ani. Adică, astăzi arată mai bine!
Dar, după cum nota presa occidentală, şi nu numai, acesta nu este lucrul principal care îl defineşte, ci faptul că este un artist deosebit, “cu o voce fenomenală” (soundcloud.com). “Sunt mai mult decât un cântăreţ oriental, iar dacă nu mă credeţi citiţi-mi biografia!”, declara Amr nu demult, în cadrul unui interviu.
Mai mult decât atât
Într-adevăr, biografia lui demonstrează că oricât de comercială ar fi, în ceea ce îl priveşte, denumirea de “cel mai tare manelist din lume”, el este mai mult decât atât.
S-a născut la 11 octombrie 1961, în Port Said, iar numele său complet este Amr Abdel Basset Abdel Azeez Diab. La vârsta de 6 ani cânta melodia “Biladi, Biladi” (“Ţara Mea”) la radioul egiptean. A absolvit Facultatea de Muzică Arabă la Academia de Artă din Cairo în 1986, în 1983 a lansat primul album, Ya Taree, care a avut un mare succes. A continuat cu Ghanny Men Albak (1984), Hala Hala (1986), Khalseen (1987), Mayyal (1988), Shawa'na (1989), Matkhafesh (1990). În 1990 a reprezentat Egiptul la Jocurile sportive africane si a cântat in arabă, franceză si engleză, iar concertul a fost difuzat la CNN. A continuat cu albumele Habibi (1991), Ayyamna (1992), Ya Omrena (1993).
În întreaga lume
În 1992 a jucat rolul principal in filmu