Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Japoniei promite revitalizarea economiei şi rezolvarea paşnică a revendicărilor Chinei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 februarie 2013 ·

Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a făcut asigurări conform cărora va obţine creşterea celei de-a treia economii a lumii şi că Japonia va depune mai multe eforturi pentru a consolida securitatea şi respectarea legilor în Asia, în ciuda disputelor teritoriale nerezolvate, în cadrul unei întâlniri la Washington, vineri. Discursul lui Abe în cadrul unui important think-tank din Washington s-a îndreptat şi înspre China, cu un mesaj ferm, însă şi-a temperat declaraţiile asigurând că nu intenţionează să amplifice tensiunile create între cele mari puteri. Divergenţele au legătură cu insulele din Marea Chinei de Est care sunt controlate de Tokio, însă Beijingul le revendică. „Nu am absolut nicio intenţie să duccontribui la escaladarea tensiunilor”, a susţinut Abe vineri. Vizita premierului nipon la Washington este prima de acest fel după revenirea suprinzătoare în decembrie la conducerea guvernului japonez. Abe s-a întâlnit cu preşedintele american Barack Obama, căruia i-a transmis că va aborda problema creată în jurul arhipelagului „într-un mod calm”, informează agenţia de ştiri Reuters. „Vom continua să acţionăm aşa cum am făcut întotdeauna”, a adăugat Abe în timp ce se afla la Biroul Oval al Casei Albe, alături de Obama. Degradarea relaţiilor chino-japoneze Tensiunile dintre cele două mari puteri din Asia au căpătat o nouă amploare în 2012, când au apărut temeri privitoare la posibilitatea declanşării unui atac militar în apropierea insulelor, numite Senkaku în Japonia şi Diaoyu în China. Autorităţile de la Washington au susţinut că insulele intră sub incidenţa pactului de securitate dintre Statele Unite şi Japonia, însă nu doresc izbucnirea unui conflict în regiune. Voi recâştiga o Japonie puternică Shinzo Abe Disputa teritorială care are în centru arhipelagul nelocuit, despre care se crede că subsolul marin înconjurător este bogat în hidrocarburi, s-a accentuat în sept

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

România ar putea primi 60 de miliarde de euro în noul buget UE 2028–2035, dar cu condiții stricte, avertizează Dragoș Pîslaru

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar Româ

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 6 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 7 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°