Aşa cum a anunţat-o numărul 2 în PSD, regionalizarea vine mai degrabă cu un nou strat de birocraţie peste cel care ne mănâncă deja zilele. Practic, structurile administrative locale (consilii judeţene) vor funcţiona sub un consiliu regional a cărui şefie este disputată de baronii puterii. Asta, da, bătălie pe ciolan! Opoziţia, adică PDL, i-a şi găsit porecla: baronizare.

Însă, vorba lui Liviu Dragnea, toată această "revoluţie" administrativă nu ar trebui luată ca o loterie gen 8 din 42. Probabil că are dreptate, pentru că jocurile par să fi fost aranjate în culise. Chiar şi sensibila problemă etnică din jurul Ţinutului Secuiesc şi-a găsit rezolvarea în stadiul actual al proiectului, pentru că noile regiuni sunt, de fapt, cele existente. Şi atunci, care mai este noutatea?

Sunt două motive pentru care regionalizarea trebuie făcută şi în ambele este vorba de bani. Primul, foarte des vehiculat, este descentralizarea. Regiunile ar trebui să preia o parte din prerogativele administrative şi serviciile publice coordonate de Capitală, deşi judeţele şi structurile lor rămân intacte. Mai mult, personalul instituţiilor care până acum ţineau de ministere ar urma să treacă în organigramele (şi pe statele de plată ale) noii structuri administrative. Nu vor fi cheltuieli în plus, ba chiar se vor face economii, susţine ministrul Administraţiei, deşi noul strat administrativ presupune un aparat funcţionăresc, care la rândul său va avea nevoie de un mediu adaptat nevoilor sale (sediu, utilităţi, facilităţi). Aşadar, teoretic, instituirea autorităţilor regionale va aduce lapte şi miere, şi nu costuri exprimate prin taxe sau impozite.

Al doilea motiv este cel determinant. Judeţele României sunt mult prea mici faţă de o medie europeană acceptată (standardizată), atât ca populaţie, cât şi ca putere economică. Cu alte cuvinte, un judeţ - poate cu excep