Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 trucuri ca să te obişnuieşti să mănânci în fiecare dimineaţă

Publicat in Ora de Timis, sâmbătă 23 februarie 2013 ·

Obiceiul de a mânca dimineaţa înainte de a pleca de acasă este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poţi face pentru silueta şi sănătatea ta. Cum să integrezi acest obicei îm viaţa ta de zi cu zi!

Ştiu că este greu să mănânci dimineaţa, mai ales dacă nu ai fost obişnuită cu acest lucru sau ţi-ai pierdut în timp acest obicei. Pentru mine este cel mai firesc lucru pentru că de mică am fost obişnuită să mănânc dimineaţa, indiferent de ora la care mă trezesc (fie ea chiar şi 5-6 dimineaţa). După ce am plecat de acasă la studii am reuşit să păstrez acest obicei, iar până în ziua de astăzi eu nu pot sa plec de acasă fără să mănânc ceva.

Am observat însă că pentru persoanele care şi-au piedut pe parcurs acest obicei sănătos este foarte dificil să revină la el, în mare parte pentru că necesită o anumită organizare şi trezirea de dimineaţă cu câteva minute mai devreme. De aceea, având mai multe prietene pe care încerc să le ajut cu sugestii ca să le fie mai uşor să mănânce dimineaţa am zis să notez şi pe blog aceste câteva soluţii care este posibil să vă ajute şi pe voi.

Iată câteva trucuri utile ca să fii mai organizată şi să nu pleci de acasă fără să mănânci dimineaţa:

1. Pregăteşte-ţi de seara o variantă pentru micul dejun

Dacă dimineaţa te mobilizezi mai greu este de preferat să-ţi pregăteşti micul dejun de seara. Lasă-ţi în frigider un sandviş gata preparat sau un terci de ovăz/amarant/quinoa pe care îl poţi încălzi dimineaţa. Astfel, nu-ţi va lua mai mult de 10 minute cu prepararea şi consumarea micului dejun, iar dacă eşti pe fugă poţi să iei sandvişul cu tine, chhiar şi terciul pe care să-l mănânci la serviciu.

Un alt truc este acela de a-ţi face în weekend tot soiul de pateuri sănătoase pe care să le ai la îndemână dimineaţa pentru a le consuma pe pâine prăjită sau cu diverse legume crude (spălate şi tăiate de seara). Astfel

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 10 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 52 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 40 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 14 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 33 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 26 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°