Valentina Ursu prezintă opiniile unor oameni de rînd, ale unui fost combatant și ale unui expert.
Reintegrarea regiunii transnistrene, cu un statut special, în cadrul Republicii Moldova este una dintre priorităţile fundamentale ale autorităţilor constituţionale moldoveneşti. Ce trebuie să facă puterea de la Chişinău pentru a atinge acest obiectiv?
Un război fără învinşi şi fără învingători, un măcel civil care a lăsat în urmă suferinţe, familii distruse, rude despărţite, destine neîmplinite. O pagină tragică în istoria tânărului stat, Republica Moldova, dar şi pentru opinia internaţională, pentru că rămâne a fi unul dintre cele mai lungi conflicte armate îngheţate, cu o stare de destindere lentă atât fizică, cât şi psihică. Ecoul războiului răsună şi astăzi la Cocieri. Să ascultăm vocile sătenilor din stânga Nistrului.
- „Populaţia a fost tot timpul pentru Republica Moldova. De aceea şi s-a ridicat, în ’92, când forţele separatiste au început acţiuni de destrămare a statului şi au luat, şi arma în mână, şi au apărat integritatea teritorială şi independenţa Republicii Moldova.”
- „Stăm ca închişi aici, în teritoriu.”
x - „Miliţie, vămi şi toate celea avem, numai libertate şi integritate nu avem. Aşa că războiul... eu cred că a fost pentru dânşii o joacă, pentru noi o pierdere mare. De partea separatistă a fost o joacă, din partea noastră – o pierdere mare. Am simţit-o noi şi copiii noştri o simt şi acuma – durerea aceasta în suflet nu trece aşa de uşor. Ne-a lăsat răni adânci în suflet şi nouă, şi copiilor. Bărbatul [a decedat] la numai 32 de ani, a lepădat doi copii mici. S-a rupt o mină în casă şi schijele l-au distrus la poartă, au distrus casa, l-au distrus pe dânsul.”
- „E rană care nu se mai tămăduie niciodată.”
Europa Liberă: Ce pierderi aţi avut?
- „Fiul l-am pier
