Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grapini: Târgul Internaţional de Turism de la Munchen nu a fost aprobat, nu am avut ce să anulez

Publicat in Ora de Timis, sâmbătă 23 februarie 2013 ·

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, precizează că nu a anulat participarea la Târgul Internaţional de Turism FREE de la Munchen pentru că aceasta nici măcar nu fusese aprobată.

‘Târgul Internaţional de Turism FREE de la Munchen nu a fost aprobat, aşadar nu am avut ce să anulez. Procedura prin care, în anii din urmă, se organiza stand naţional şi cu două firme, risipindu-se bani şi făcând contra-imagine României, nu poate continua. Acest lucru l-am anunţat direcţiei de specialitate din Autoritatea Naţională de Turism încă din decembrie 2012 şi l-am discutat şi cu asociaţiile şi patronatele din turism’, se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Conform unor materiale apărute în mass-media, Maria Grapini, a anulat, luni, participarea României la târgul de turism de la Munchen, care a început miercuri, iar hotelierii şi agenţii care au plătit deja biletele de avion şi camerele la hotel acuză ministerul pentru pierderile suferite.

Târgul de la Munchen figura pe o listă de târguri propuse de diferite asociaţii, dar până în data de 4 februarie 2013 s-au înscris doar patru firme, apreciază reprezentanţii Ministerului.

Ministrul a precizat că, din cauza procedurilor defectuoase şi netransparente ale Direcţiei Management Brand în alcătuirea materialelor transmise spre aprobarea târgurilor, a decis schimbarea politicii de participare la târguri începând cu procedura de analiza de oportunitate, eficienţă, pregătirea documentelor, până la înscrierea firmelor, condiţii de înscriere, modalităţi de comunicare a firmelor participante cu Direcţia Management Brand din minister.

‘Analizând ediţia din 2012, când au participat doar cinci firme, am constatat că nu putem să organizăm stand naţional cu cinci firme, care au un volum nesemnificativ în ramură, cu atât mai mult cu cât în Germania urmează un alt târg,

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 19 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 48 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°