De mic a fost curios să ştie cum funcţionează lucrurile din jurul lui. În locul jucăriilor tradiţionale prefera să desfacă aparatele din casă şi să le examineze circuitele. A citit mult, a studiat enorm, iar recent efortul lui a fost recompensat. Pentru că a creat o mână robotică uluitoare, care poate fi comandată de la distanţă şi care ar putea revoluţiona chirurgia, Constantin Voiniciuc (18 ani), din Botoşani, a câştigat recent locul întâi la un concurs de invenţii. De mic a fost curios să ştie cum funcţionează lucrurile din jurul lui. În locul jucăriilor tradiţionale prefera să desfacă aparatele din casă şi să le examineze circuitele. A citit mult, a studiat enorm, iar recent efortul lui a fost recompensat. Pentru că a creat o mână robotică uluitoare, care poate fi comandată de la distanţă şi care ar putea revoluţiona chirurgia, Constantin Voiniciuc (18 ani), din Botoşani, a câştigat recent locul întâi la un concurs de invenţii.
Botoşăneanul Constantin Voiniciuc a câştigat locul întâi în cadrul concursului Tech Schoolcu proiectul “Robo Hand” (n.r. - mâna bionică).
Meritul lui Constantin este acela că invenţia sa ar putea transforma chirurgia, având în vedere că mâna bionică poate fi un prototip utilizat pe scară largă în operaţiile de extremă precizie şi în domeniul telemedicinei, în intervenţiile de la distanţă.
A fost recompensat cu 7.000 de euro
În plus, pentru că poate fi comandată de la depărtare, mâna bionică ar putea fi utilă şi în dezamorsarea bombelor sau în acţiuni în zone contaminate.
Juriul, format din specialişti de la NASA, cercetători de la CERN şi premianţi în cadrul concursurilor de robotică, a decis ca invenţia lui Constantin Voiniciuc să ocupe locul I.
Cu suma de 7.000 de euro câştigată ca premiu, Constantin, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, din Botoşani , vrea să dezvolte o versiune avansat