Deși nu atinsese încă apogeul, cultul personalității „conducătorului iubit” a dus, în multe cazuri, la situații pe cât de hilare, pe atât de penibile

1 /.

Ne scrie domnul Radu Solomon, din Bucureşti: Nu îmi amintesc prea multe lucruri din ciclul primar, abia dacă mai ştiu numele a doi-trei colegi. Dar ce am păţit cu ocazia festivităţii de 23 august, când am fost selecţionat să dau... pardon, să înmânez flori la tribuna oficială, nu voi uita niciodată fiindcă, aceea întâmplare, avea să îmi schimbe, în oarecare măsură, firul vieţii.

Ţin minte că s-a anunţat, pe nepusă masă, vizita medicală la şcoală. Cu toţii ne-am căutat batistuţele, ne-am inspectat, pe furiş, unghiuţele. Cei mai mulţi ne-am suflecat şi mânecile – dreapta sau stânga, în funcţie de ce mână eram dispuşi să sacrificam pentru câteva ore – pregătiţi pentru vaccin. De această dată însă nu ne-a încolonat nimeni pentru a ne duce la cabinetul medical. Au venit doctorul şcolii şi încă un doctor chiar la noi în clasă.

Aliniaţi pe două rânduri, fete cu fete, băieţi cu băieţi, am fost inspectaţi, cu mare atenţie, fiecare. Atunci, nu, dar peste ani am conştientizat ce am simţit în acele momente. Verificat de geambaş! Fiindcă s-au uitat cât de viguroşi suntem, cât de înalţi, şi aici e interesant că nu trebuia să fim, Doamne fereşte, mai înalţi decât tovarăşul Ceauşescu. Să nu uit, ne-au căutat şi la dinţi, de aici poate legătura cu imaginea geambaşului de care am amintit.

Repetiţii de coşmar

Cert este că elevul Solomon s-a numarat printre „fericiţii” elevi admişi pentru înalta cinste de a duce flori de „23 August aniversar”. Repetiţiile, care au început imediat pe la jumătatea lunii iulie, au constituit un cosmar:„Ne scoteau la şosea dis de dimineaţă, ca să nu ne bată soarele în cap. Lucru care însă se întâmpla fără încetare, în fiecare zi, băscuţele albe de pionier nereuşind decât să