Un autoturism a fost incendiat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Capitală.
UPDATE 2. Anchetatorii chestionaţi de EVZ au precizat că, cel mai probabil, maşina de teren a fost incendiată. Autoturismul a luat foc în timp ce era parcat pe Şoseaua Vergului. "Vă pot preciza că autoturismul nu aparţine unui angajat al MAI şi nu are legătură cu acţiunea Poliţiei care vizează clanurile Cămătarilor sau a Sportivilor. Este o incendiere care face obiectul unei anchete a poliţiştilor de la Secţia 9", au precizat responsabili din Poliţia Capitalei. Oamenii legii fac cercetări pentru depistarea exactă a cauzelor izbucnirii incendiului şi a eventualilor incendiatori.
În acelaşi context, reprezentanţi ai pompierilor bucureşteni au declarat pentru EVZ că incendiul a izbucnit aseară, în jurul orei 23.00. "Am fost sesizaţi în legătură cu un incendiu care a izbucnit la un autoturism pe şoseaua Vergului. Au intervenit două echipaje, o autospecială pentru stingerea focului şi un echipaj SMURD. Incendiul a fost lichidat între orele 23.00 şi 0.00", a precizat un reprezentant al ISU Bucureşti.
UPDATE 1. Mașina nu aparține vreunui polițist care a fost implicat în acțiunea privind Clanul Cămătarilor, ne-au informat surse din Poliție, după ce această ipoteză a fost vehiculată de postul de televiziune Antena3. Autoritățile spun că autoturismul "a luat foc, nu a explodat, e o diferență". Cazul este instrumentat de Secția 9 Poliție împreună cu parchetul de sector. "Mașina a ars parțial", forțele ISU intervenind rapid.
Deflagrația s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 1.00. Potrivit martorilor, o alta mașină a parcat lângă autoturismul vizat timp de aproximativ 5 minute, după care a demarat în trombă.
Anchetatorii incearcă acum să stabilească explozibilul folosit precum și motivele care au dus la acest eveniment.