Noile reglementări pregătite de Guvern pentru accesul și vânzarea la piață a produselor agricole au, în realitate, drept scop introducerea unui nou impozit, și anume, cel pe venitul obținut de țărani din vânzările la tarabă.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a finalizat, și urmează să-l propună Executivului spre aprobare, proiectul de „Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol“, prin care se schimbă actualele certificate de producător și se introduc carduri electronice. Pe scurt, pentru a-și putea vinde legumele și fructele în piață, țăranii vor avea nevoie de trei documente: certificatul de producător, certificatul de comercializare și cardul de acces în piață. Procedurile de eliberare a acestor documente sunt destul de anevoioase.
De exemplu, pentru a primi certificatul de producător, este nevoie de o „atestare profesională“. Cum se obține această atestare? Iată ce spune proiectul de act normativ: „Atestarea profesională a solicitanţilor de certificat de producător se realizează de către structuri asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, constituite conform legii şi organizate la nivel judeţean/regional/naţional, precum şi de către structuri teritoriale de consultanță agricolă, după caz, care se înregistrează în acest scop la primăriile unităţilor/subdiviziunilor administrativ teritoriale. Lipsa atestatului atrage după sine neeligibilitatea solicitantului la soluţionarea de către primari a cererii de acordare a certificatului de producător“. Pe de altă parte, introducerea cardului de acces în piață presupune crearea unui sistem electronic destul de complex, precum și a unei infrastructuri aferente, în toate piețele din România. Secretarul de stat de la MADR, Daniel Botănoiu, a declarat că un astfel de sistem ar costa în jurul a 600.