Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AGA stabileşte salariul managerului CEO în această săptămână

Publicat in Gorj Domino, luni 25 februarie 2013 ·

În şedinţa Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia, care s-a ţinut la sfârşitul săptămânii trecute, nu a fost aprobat contractul de manager al lui Laurenţiu Ciurel. Preşedintele Consiliului de Supraveghere, Marius Untescu, a declarat că au mai fost necesare câteva modificări.

Supraveghetorii au cerut actualului manager al CE Oltenia să vină cu alte propuneri privind indicatorii de performanţă, urmând ca joi să se întrunească acţionarii companiei pentru a fixa limitele de salariu.

Contract bătut în cuie, joi

Cert este că Laurenţiu Ciurel va avea un contract de patru ani, Adunarea generală a Acţionarilor urmând să fixeze limitele de salariu propuse de Consiliul de Supraveghere. Amintim că, într-o şedinţă anterioară, supraveghetorii Complexului Energetic Oltenia au propus pentru managerul Ciurel un nivel salarial între 18.000 şi 30.000 de lei. Joi, acţionarii vor propune o sumă exactă: „După şedinţa AGA, ce va avea loc în data de 28 februarie, se va întruni Consiliul de Supraveghere. Joi batem în cuie contractul de manager al domnului Ciurel, dacă nu vor exista inadvertenţe”, a declarat preşedintele Consiliului de Supraveghere, Marius Untescu.

Schimbări la vârf

În Complexul Energetic Oltenia vor exista schimbări majore. Actualul Consiliu de Supraveghere, numit pentru o perioadă limitată de timp, va fi format din alţi membri, recrutaţi de firma Kienbaum: „Noul Consiliu de Supraveghere va fi selectat curând”, a mai spus Marius Untescu. Acesta este unul dintre oamenii din sistem care şi-a depus CV-ul la firma germană de executive search. De asemenea, în privinţa Directoratului, Laurenţiu Ciurel îşi va alege o nouă echipă. Componenţa ambelor structuri de la vârful CEO va fi modificată considerabil.

În şedinţa Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia, care s-a ţinut la sfârşitul săptămânii trecute, nu a fost aprobat con

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 4 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 43 minute
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 26 minute
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Giorgia Meloni: Parlamentul European ar trebui să se inspire din modelul italian de guvernare

HotNews acum o ora
Următorul legislativ european ar trebui să copieze actualul model italian de guvernare, reunind toate partidele de la dreapta spectrului politic pentru a guverna împreună, a afirmat sâmbătă premierul Italiei, Giorgia Meloni. Giorgia MeloniFoto: Paci

UPDATE - Finala Ligii Campionilor, Borussia Dortmund - Real Madrid. După mai bine de o oră de joc, scorul este 0-0 - VIDEO

News.ro acum 31 minute
Echipa germană Borussia Dortmund şi formaţia spaniolă Real Madrid îşi dispută, sâmbătă seară, cel mai important trofeu continental intercluburi, Liga Campionilor. Pe stadionul Wembley, scorul este 0-0 după mai bine de o oră de joc. UPDATE - Meciul d

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 7 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum 49 minute
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 3 ore
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 4 ore
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

Marş pentru pace la Budapesta: Viktor Orbán - Nu vrem să ne vărsăm sângele pentru Ucraina!

News.ro acum 45 minute
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat, sâmbătă, pe Insula Margareta, în discursul adresat participanţilor la Marşul pentru pace, că renunţarea la pace înseamnă "moarte asumată pentru Ucraina" şi că ungurii nu vor să îşi “verse sângele pentru U

Vremea

București
acum

22°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

16°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°