Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a admis recursul Iniţiativei Civice pentru un Parlament Curat (ICPC) şi a casat integral o decizie a Curţii de Apel Chişinău, prin care instanţa a recunoscut că informaţia din buletinul informativ „Cunoaşte-ţi candidatul!“ care îl vizează pe Oleinic nu corespunde realităţii.
CSJ a restituit cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecători. În buletinul „Cunoaşte-ţi candidatul!“, fostul candidat al Alianţei Moldova Noastră la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 figurează în mai multe hotărâri ale Curţii de Conturi privind privatizarea cu încălcări a patrimoniului public.
Alexandru Oleinic a dat în judecată cele şapte organizaţii neguvernamentale care formează Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat, pretinzând că i-ar fi fost lezate onorarea şi demnitatea şi cerând despăgubiri morale de 2 milioane lei. Judecătoria Centru din Chişinău a respins ca fiind nefondată acţiunea lui Oleinic. Acesta însă a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Chişinau la 11 aprilie 2012.
Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat a publicat în ajunul parlamentarelor din noiembrie 2010 lista pretendenţilor care nu întrunesc criteriile de integritate pentru un deputat. Evaluarea a avut loc în baza următoarelor criterii: averi şi venituri necorespunzătoare; utilizarea resurselor administrative în folos personal sau de partid; utilizarea poziţiei de serviciu în interes personal sau de familie, protecţionism, trafic de influenţă; administrare defectuoasă, impozite/amenzi neachitate, comportament împotriva statului de drept; imaginea publică a candidatului, traseism politic. În lista făcută publică au fost incluşi 30 de candidaţi, inclusiv 22 persoane de pe lista PCRM, trei de la PLDM, câte două persoane de la PD şi PL şi o persoană de la AMN.
Înainte de alegeri, urmare a cere