Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prognoza pe trei luni: Cum va fi vremea de 1 Mai şi Paşte

Publicat in Covasna Media, duminică 24 februarie 2013 ·

Vremea se încălzeşte treptat în următoarele trei luni iar temperaturile vor ajunge până la 18 grade Celsius, în mai. Conform prognozei de specialitate, publicată, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada martie-mai, în prima parte a intervalului analizat doar în Moldova temperatura aerului ar mai putea coborî sub zero grade.

În restul teritoriului, valorile vor fi pozitive, iar cantităţile de precipitaţii se apropie de normele climatologice. În prima lună de primăvară, regimul termic mediu diurn al aerului va înregistra valori apropiate de normele climatologice în cea mai mare parte a teritoriului, cu excepţia zonelor de nord-vest şi nord, unde, local, valorile termice pot fi sub mediile multianuale.

Temperaturile medii de peste zi vor oscila între 5 grade Celsius, în Moldova, Maramureş şi Transilvania, şi 7 grade Celsius, în Banat. Pe timpul nopţii, numai în Moldova valorile vor fi sub pragul de îngheţ (-1 grad Celsius), în timp ce în Oltenia, Dobrogea, Maramureş, Crişana şi Banat se vor înregistra medii de 3-4 grade Celsius.

Cantităţile lunare de precipitaţii pot prezenta, în martie, valori peste mediile climatologice în cea mai mare parte a teritoriului, mai puţin în sud-estul ţării, unde acestea pot fi apropiate de normele climatologice. Specialiştii estimează între 20 l/mp în Moldova, Muntenia şi Transilvania, şi 80 l/mp, în Maramureş.

Luna aprilie aduce temperaturi medii lunare ale aerului, în general, apropiate de mediile multianuale local în sud-estul, sudul şi vestul ţării, iar în restul teritoriului valorile termice se vor situa sub normele climatologice. Mediile climatologice vor oscila între 4 grade Celsius (în Moldova) şi 13 grade Celsius, în Banat, Oltenia şi Muntenia. În ceea ce priveşte precipitaţiile, aceste vor fi, în general, peste normele climatologice în majoritatea re

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°